Un tanar programat sa se trezeasca frumusel la ora 6:20. In fiecare zi.
Visul preferat este acela in care copilul cu orar fix, variabila de 11 primaveri va ajunge cineva. Nu putem sa agatam verdicte inca, dar putem spera.

In miezul fiecarei zile, cele doua vieti ale sale se saluta rece: pe maini e plin de cerneala, in genunchi de rivanol. In prima banca ajungi sa stai daca esti promitator, chior sau mic. El sta in a doua. Evident sunt altii mai mici ca el.   

Destinul a hotarat: va ajunge fotbalist. Gafaieli contra lire sterline daca visul i se va implini integral.
In sud-estul terenului, lipit de tusa, uneori alergi de rusine; pentru ca de-acolo auzi cel mai clar indemnurile si rugamintile din minutul 86 ale suporterilor. “Let’s go Dan, let’s go”. Pe Lia la fel: “Hai Petrescule, simplu, cu Belo”.

Si pasa venea; simplu si increzator, asa cum ne apucam de orice puzzle, cu piesa din colt. Galbenul nostru din teren curgea frumos in 11 nuante diferite si totusi la fel.

Lucrurile s-au schimbat mult dupa 15 ani. Dar viitorul si privirea sus inca se predau. Poate si de-aia am ajuns sa tin Urziceni.