La 10 ani si eu voiam sa ma fac fotbalist. Tineam mainile in sold cand trageam la poarta de pe loc, spre exemplu. Mimam o incalzire viguroasa agatati de gardul ruginit al terenului de la Eminescu, apoi ne apucam sa facem echipele, cu patima unor jucatori la bursa. Da, viitorul meu, al nostru, sclipea maret la umbra blocurilor de duzina ale buzaului. Fotbalul avea sa ne umple adolescenta, tineretea, viata…aveau sa vina si banii, desigur.
Uneori, mainile curate de dinainte de culcare eu le gaseam a-mi fi un pic straine. Ala cu mainile curate nu eram eu; eu eram, pe rand, atacant suparacios, portar plictisit, pomanagiu enervant, ultimul venit, lasat pe margine. Indiferent de rolul jucat, eu eram mereu acolo, murdar si fericit, 8 ore pe zi, ingrijindu-ma constiincios de radacinile existentei mele.
Terenul din copilarie era singurul loc unde un baiat avea sansa de a invata urmatoarele chestiuni importante. Sunt 5 la numar, si orice tanart care citeste aceste randuri, cu o copilarie decenta la activ, le cunoaste mai mult ca sigur. Pentru restul cititorilor (fete, amatori de ping-pong, experti in fifa 2008), cascati ochii pentru cand o sa aveti copii!
1. Nicio julitura, indiferent de adancimea, suprafata, sau locul producerii ei, nu este indeajuns de grava ca sa-ti lasi echipa in inferioritate numerica pentru mai mult 40 de secunde.
2. Nu conteaza cat de intuneric s-a facut; daca scorul este egal, se joaca in continuare! Mancarea poate fi reincalzita!
3. Pe teren ai voie sa scuipi ca un badaran needucat; este chiar indicat sa o faci cum trebuie.
4. Injura! Varsta celui care adreseaza sau incaseaza o sudalma bine articulata este o variabila numai buna de ignorat atunci cand se rateaza singur cu portarul.
5. Apa se bea numai de la frigider, dupa minim 3 ore de joc, cand corpul luceste de transpiratie, iar plamanii infierbantati nu au niciun cuvant de spus.
Cam astea ar fi.
___________
