Stiu, stiu, m-ai gasit asa cum nu trebuia, lenes intins pe doua fotolii care fac fâş-fâş atunci cand altcineva decat noi le imbraca. La fel cum unu si cu unu nu fac decat sa dea doi, mobila noastra se irita imediat atunci cand numai jumatate din noi o mangaie cum se cuvine.

In oricare zi de ianuarie, daca m-as uita pe fereastra, te-as vedea asa cum erai in urma cu cativa ani, cu canishul in lesa, inainte sa-ti moara de pneumonie. M-as reindragosti de tine si de el, fara sa tin seama ca nu mai exist pentru niciunul dintre voi. Tu ai absolvit facultatea de drept, esti logodita cu cartile tale si cu orasul de pe Bega, iar cainele este sub pamant, in acelasi loc unde impreuna l-am ingropat cu onoruri cainesti, si l-am plans luni de zile la radacina anilor 2000.

Nobody who’s really using his ego, his real ego, has any time for any goddam hobbies (JD Salinger)

Am aprins lumina in debara si apartamentul mi-a explodat in fatza. Adio rate, adio colectie de timbre, adio tricou cu autograf de la Rica Raducanu. Ardeti toate linistite, lucrurile mele. La treizeci si ceva de ani deja vazusem prea multe. Sfarsitul mi-e cu atat mai usor cu cat poza ta a aterizat chiar langa mine, fara ca rama sau sticla din ea sa pateasca ceva. Ciudat. Totul e bine cand se termina cu tine…

Un Volkswagen cu numar de Minsk a trecut peste pieptul meu. De la volan, femeia visurilor mele a coborat.
-Esti atat de proasta, am icnit cu ultimile puteri. Uite ce ai facut! Asta era tricoul meu preferat, tricoul cu autograf de la Rica Raducanu. Am stat zeci de minute in frig ca sa mi-l semneze Tamango!

N-am fericirea sa cred in Dumnezeu, dar intretin raporturi extravagante cu ingerul meu pazitor (Monica Lovinescu – La apa Vavilonului)

Marea am mai vazut-o de zeci de ori, din moment ce sunt o baba de 29 de ani, insa aici, cu tine, pe petecul asta de nisip ud, este prima oara cand ca ma simt cu adevarat bine. Spre exemplu acum pozez vantul de la granita cu bulgarii. O sa-mi ramana pe pelicula si altceva decat respiratia ta care abureste, care ma-nnebuneste. O sa-mi ramana vantul dintre doua
state chinuite, in care, ocazional, fericirea este atat de reala incat o poti trage in poze consecutive… clic clic clic. Marca aparatului este irelevanta, la fel cum sunt si eu cand atipesti pe plaja.

Hey, capitane ! (Ea ma alinta ‘capitane’, si ma saluta cu ‘hey’, iar eu ma topesc cand o aud). Hey, capitane!, imi zice din usa, pune te rog repede de cafea, ca-ntr-o juma’ de ora tre sa fiu in statie.

Autobuzul 123 ar trebui desfiintat dupa mine, nu face decat strice momentele frumoase.