In violet femeia se imbraca si iesi din casa. Era beata si palaria ii flutura ca un steag la peluza. Ce ploaia cadea, ce cald ii era. Asfaltul ii privea de jos chilotii uzi, dar ei nu ii pasa. Barbatii lasi o urmareau cu tigara in gura de sub stresini, iar femeia aceea era o femeie nefericita. Se opri la un bancomat si rosti incet: sa te futi in el de BCR ca nu merg niciodata astea. Apoi isi continua drumul catre cine stie unde, sub privirea asfaltului betiv si a barbatilor crapati. Simti nevoia sa raspire mai adanc si mai adanc, insa nu izbuti, asa ca se multumi sa-si scuipe saliva in vant. Ar fi vrut ea sa scuipe mai mult de atat. I-ar fi placut sa-si scuipe vinovatia si poate o bucata din tumoarea din ficat, insa, pentru moment, trebuia sa se multumeasca cu saliva. In fata KFC-ului, se gandi la cele 3 avorturi din liceu si zambi amar. Liceul ala era cel mai frumos liceu din lume iar ea era cea mai frumoasa fata din liceu. Isi lua un suc de portocale si se aseza la masa, linistindu-se. “Poate ca ar fi trebuit sa fac asta la Mecdonalds, isi spuse ea, e mai putina lume acolo”. Apoi isi trase-un glont in gat.

Apropierea catelului face femeia sa se infioare. Barbatul zambeste.
-La ce te hlizesti, ma, ca bou’ ?
Catelul este la picioarele femeii care nu se retrage (din mandrie). S-ar pisa pe ea daca ar sti ca amaratul ala de Airedale Terrier e o bruta care nu stie de joaca. Jumate din pekinezii din Micro 14 tremura cand il simt. Pisicile sunt niste sobolani lasi in preajma lui. Ma-sa si tac-su nu-l mai recunosc drept fiu. Rasa de care apartine l-ar surghiuni daca recensamantul Airedale Terrierilor nu s-ar tot amana.
-Va zambeam, domnisoara, nu ma hlizeam. Imi pare rau ca v-am suparat.
-Ia-ti catelu’ asta de-aici ca mie nu-mi place.
-El pare sa va placa, in schimb.
Catelul amusineaza rochia femeii, apoi sandalele. Catelul este nelinistit, insa pare in elementul lui.
-Da’ mie nu-mi place catelul asta al tau. ia-l de-aici.
-Daca nu tipati si nu va agitati, nu va face nimic. E doar prietenos.
-E doar scarbos, aia e.
Cuvantul “scarbos” il face pe catel sa se opreasca din ce facea si sa se aseze in fund. Se uita in ochii femeii.
-Hai ca s-a potolit, zice femeia.
Dar cainele, atunci, se arunca orbeste la gleznele femeii, cu dintii inainte. Oscioarele ei se faramara intr-o clipita, si, in aerul liber, se impreunara cu sangele tasnit din tendoane. Membrele inferioare fura drenate in numai cateva secunde. In jur, se aud zbierete, iar femeia este la pamant, cu sanii lipiti de asfalt, respirand sacadat.
Tony, catelul de culoarea mustarului si stapanul sau mai vazusera scena asta de multe ori: femeie alintata, prost-crescuta, tzatze mari, ochi frumosi, picioare amputate.

In gara de nord, ca de obicei, lume multa. E miezul unei zile de miercuri si totusi lume multa. Cand ies de la metrou la gara de nord ma uit mereu la telefonul meu ciobit si-mi zic “ba, uite cat e ceasul, n-are cum sa fie aglomerat la ora asta”. Dar mereu este. Imi cumpar bilet de la o angajata a CFR-ului foarte amabila, care nu ma injura si imi da rest fara monezi. Si intru apoi la Mec sa-mi iau ceva de mancare. Probabil nu sunt singurul care are impresia ca Mecdonaldsul are miros de pipi printre atatea trenuri ruginite. In trenurile alea nici nu poti face sex la cat de jegoase sunt baile. Inca un neajuns al romanilor. Intru deci la mec si mi iau de data asta un Chicken Roll, ca l-au facut si meniu de ceva vreme si e mai avantajos. Infulec repede si ies cu sucul in mana. Am tren la linia 8. Accelerat spre Buzau. Pe peron, Johnny Raducanu si Ion Caramitru discuta incet despre femei. Caramitru nu se poate obisnui cu alea tinere. Cica inca nu a invatat sa se lase fumat incet, iar asta il nelinisteste/deprima/oftica. Johnny ii raspunde fara nuante: esti cretin. Principiul e mereu acelasi. Trebuie sa descoperi petecul de piele perfect neted. Sau perfect lucios, sau perfect umed. In orice caz, sa fie perfect. Dupa el te ghidezi, nu dupa femeie. Toate femeile sunt frumoase si proaste. Singurul neajuns este ca noi suntem si mai prosti. Petecul, daca-i ales corect, te va lua de mana si-ti va lumina noaptea. Apoi, Johnny isi deplasa greutatea de pe o buca pe alta. Trenul lor venea, eu mai aveam de asteptat. Caramitru dorea asigurari: esti sigur maestre? Si Johnny ii raspunse: Sunt sigur. Fa cum iti zic si ai sa vezi, labagiul ala de Bukowski o sa vina sa-i dai lectii.

Deci asa arata o petrecere in Regie. Am iesit pe coridor si am luat o la stanga. Facand cativa pasi, am realizat ca talpile pantofilor mei reuseau sa inchege prietenii scurte, de fractiuni de secunda cu pardoseala lipicioasa a caminului P10. Alcoolul, sucul, cafeaua,  toate deveneau sub pantofii mei coagulantul unui sistem educational de tot rahatul. Si, totusi, eram invidios pe toti studentii aia, asemanatori mie, insa care reuseau sa transforme conditiile vitrege de trai in unele acceptabile. Cu mici exceptii, aveau sa iasa ingineri slabi spre foarte slabi, insa cu multe povesti despre studentie. Ca si mine, probabil. Un economist slab spre foarte slab, cu mari probleme cand venea vorba sa extraga un radical, insa cu multe povesti despre ocaziile in care am ratat din nou si din nou sansa de a iesi un economist bun. Inca nu aveam multe asemenea povesti, insa viitorul mi se arata ingaduitor si-mi facea cu ochiul cu fiecare ocazie. M-am oprit in dreptul unei camere cu usa semideschisa, pe care scria cu carioca verde: “Descalta-ti-va va rugam frumos”. Am zambit la gandul ca cineva (cineva ca mine poate?) ar putea sa propuna o noua materie la Automatica, Electronica, Energetica sau poate in intreaga Universitate Politehnica din Bucuresti, o materie dulce-revolutionara careia sa-i dea numele de Gramatica Limbii Romane si Toate Situatiile de Cacat de Care Ea Te Poate Scuti.

“…nu stiu de ce iti spun asta, dar mie mi-au placut intotdeauna barbatii grasi; ei au renuntat la orice efort inutil, fiindca au avut destula minte ca sa-si dea seama ca, spre deosebire de barbati, femeile nu se indragostesc de frumusetea fizica”

Graham Green – La drum cu matusa-mea

ma uitam la tanarul turist si nu stiam ce sa i raspund. Imi venea sa i zic “ce cauti ma tu aici?”. Mai si ploua, asa ca l am tras sub o streasina veche de pe Vasile Lascar. In aer plutea un miros de mancare libaneza iar eu nu mancasem niciodata mancare libaneza. Probabil el da, si mai ca l invidiam fara sa stiu cum il cheama.
Bad weather, ei, mate?
Yes, ii zic. Da’ la voi nu i cam asa mereu?, il intreb urmarind absent un aurolac si alaiul sau de caini la fel de aurolaci.
Yes, yes, but it’s never this cold, mate, honestly.
Era intr-adevar frig ca naiba. O dacie papuc era impinsa fara succes de o femeie; barbatul impingea si el de pe partea cu volanul, insa masina abia se clintea. Aurolacul si cainii sai aurolaci se oprira cu totii in dreptul daciei pentru numai o secunda, dupa care aurolacul spuse solemn, dand din cap: “saracii…” si trecu mai departe.
So where’s the nearest pub ? ma ntreaba din nou, numai pe jumatate serios.
E mai incolo, spre stadion, ii zic. Da’ stai asa sa se mai potoleasca ploaia asta. Ce imbecil, frate, imi spun in gand.
Well, I’m off. Thanks, mate.
Omul flegma zgomotos la radacina unui copac uscat si traversa rapid straduta pe care ne aflam. Apoi, ca-ntr-un banc cu Sfantul Petru, ploaia se opri brusc, insa pe bulevardul Stefan cel Mare din Bucuresti, un Passat verde il zbura 2 metri in sus pe primul si ultimul meu amic irlandez.

Stimata doamna,

Nu va pedepsiti toti copiii adoptati, din cauza catorva impielitati fara minte. Driblingul lui Roberto Baggio si zambetul Monicai Belluci v-o cer.

Cu respect,

C.

caricatura

Stiu, stiu, m-ai gasit asa cum nu trebuia, lenes intins pe doua fotolii care fac fâş-fâş atunci cand altcineva decat noi le imbraca. La fel cum unu si cu unu nu fac decat sa dea doi, mobila noastra se irita imediat atunci cand numai jumatate din noi o mangaie cum se cuvine.