“Am auzit-o o data pe o celebra scriitoare afro-americana spunand ca de mica se simtise straina in familia si poporul ei; vreau doar sa adaug ca astfel sunt aproape toti scriitorii, chiar daca nu s-au clintit niciodata din orasul lor natal. Va asigur ca asa ceva este inerent meseriei; fara neastamparul si nelinistea de a te simti diferit n-ai simti nevoia sa scrii. In definitiv, scrisul e o incercare de a intelege circumstantele proprii si a lamuri confuzia existentiala, nelinisti care nu-i chinuie pe oamenii normali, ci doar pe nonconformistii cronici, dintre care multi sfarsesc prin a deveni scriitori, dupa ce au dat chix in alte meserii.”

*

“A fi gospodina buna e fundamental in tara mea, unde lenea e un privilegiu masculin. Barbatilor li se iarta, asa cum li se tolereaza alcoolismul, caci se presupune ca e vorba de niste caracteristici biologice inevitabile: asa s-a nascut, asta-i situatia…Se intelege, nu e cazul femeilor”

Isabel Allende – Tara mea inventata

“Un singur lucru ramasese dovedit mai presus de orice indoiala, si anume, ca nici iconografia cea mai rudimentara, nici nomenclatura cea mai complicata, nici simbolistica cea mai impenetrabila nu se inselasera. Moartea, in toate trasaturile, atributele si caracteristicile ei, era, in mod inconfundabil o femeie”

Jose Saramago – Intermitentele mortii

“India, noul mit – o fictiune colectiva in care totul era posibil, un basm ai carui singuri rivali erau celelalte doua fantezii puternice: banii si Dumnezeu.”

*

“Imi permit o singura generalizare: americanii au ajuns sa domine universul, dar nu-si pot controla propriile guri, pe cata vreme India e neputincioasa, dar copiii ei tind sa aiba o dantura superba.”

*

“N-o sa contest: n-am iertat niciodata Karachi-ul pentru faptul ca nu era Bombay. Situat intre desert si o serie de golfuri saline batute de vanturi, pe ale caror maluri cresteau manglieri piperniciti, noul meu oras parea sa posede o uratenie care o eclipsa pana si pe a mea.”

Salman Rushdie – Copii din miez de noapte

“…era un ofiteras slab cu fata onesta si par carlionat, studia ingineria, cand in ’39 ii venise cartea postala cu ordinul, matusa se certase groaznic cu el, i-a povestit odata, nu voia ca el sa plece, dar unde vrei sa ma duc, obiecta el, esti nebuna?, in muntii de pe-aici, spunea ea, unde sunt pesteri, nu te duce la razboi pentru gandacii astia. Dar in ’39 inca nu era nimeni in munti, erau doar iepuri salbatici si cateva vulpi, matusa era intotdeauna inaintea vremurilor, si-asa s-a dus Ferrucio pentru duce si pentru rege.”

*

“Ea inchise ochii si tacu, parea epuizata. El se indrepta pe scaun si simti o durere ascutita intre vertebre, ca un ghimpe. A adormit se gandi, acum chiar a adormit. Dar ea ii mangaie usor mana si-i facu semn sa se apropie din nou. Ferrucio, simti ca-i spunea adierea, iti amintesti ce frumoasa era Italia?”

*

“Isi aprinse o tigara, una americana, buna, dulce la gust. Cand lucra in marea structura, era lume care pentru un pachet de americane si-ar fi denuntat si parintii, si-acum americanii, dupa ce au cucerit lumea, hotarau ca fumul nu e sanatos. Rahat de medic vandut americanilor…”

Antonio Tabucchi – Timpul imbatraneste in pripa

“Analisa is guilty of having been born in Naples. Nothing more, nothing less. As her body is carried away in its white coffin, a calssmate calls her cellphone. The ringing of the coffin is the new requiem. Musical tones, a sweet melody. No one answers.”

*

“It’s strange how no matter whom you’re talking to, no matter about what, as soon as you say you’re going away, you receive all sorts of good wishes, congratulations, and enthusiastic responses:”Good for you, you’re doing the right thing. I’d leave too“. You don’t need to supply any details or explain what you’re going to do. Whatever the reasons, it will be better than the reasons you have for sticking around here.”

*

“My father came back with a leather soccer ball with the face of Maradona on it. My reward for my good aim. Then, as always, he pus his face close to mine. I could smell the coffee on his breath, He was satisfied. We performed the usual chant, his catehism:
-Robbe’, what do you call a man who has a pistol and no college degree?
-A shit with a pistol
-Good. What do you call a man with a college degree but no pistol?
-A shit with a degree.
-Good. And what do you call a man with a degree and a pistol?
-A man, papa!
-Bravo, Robertino”

Roberto Saviano – Gomorrah

Evreii sunt un neam tragic. De ce? Nu stiu de ce. Pentru aceleasi motive pentru care elvetienii sunt un neam placid. E o chestiune de destin, de vocatie, de necesitate intima. E, mai ales, o realitate care isi depaseste explicatiile.

**

Noaptea de chef va trece insa, si in zori va veni dezgustul. Noptile de chef tin uneori foarte mult in istorie: ani si decenii, daca nu veacuri. La sfarsitul lor, dezgustul insa fara gres.

**

“Omul in uniforma” are gata un raspuns zdrobitor pentru omul civil: individualist! Este o teribila invectiva, dar si o inabila confuzie.

**

N-as sfatui pe niciun tanar intelectual sa faca gazetarie. [...] Dar daca nenorocul sau un noroc inselator il duce spre aceasta primejdioasa meserie, i-as dor sa inceapa intr-un jurnal tanar si zbuziumat, care nu are “siguranta zilei de maine” , nu vrea sa aiba “siguranta zilei de maine” , n-are mare lucru de aparat pentru sine insusi, nu asteapta nimic de la victoriile sale, nu-si ocoleste infrangerile si nu-si suspecteaza imprudentele. Numai intr-o asemenea casa va gasi omul care sa-i spuna ce mi s-a spus mie intr-o seara de noiembrie 1927: “scrie ce vrei”.

Mihail Sebastian - Cum am devenit huligan

“Ar fi momentul istoric cel mai prost ales pentru a muri. Calatoriile in spatiu, stiinta, intreaga omenire care se trezeste la viata si se intinde. Incepe o noua era. Stiu ca e periculos. Dar este minunat sa fii viu in aceste momente.

Imi iubesc, imi ador epoca.”

John Fowles – Colectionarul

Se dedica memoriei lui Thor…

Doi caini hoinareau prin Berlin, venind unul dinspre rasarit, altul dinspre apus, se intalneau, ridicau fiecare cate un picior, se pisau unul pe altul si exclamau in acelasi timp: “Fir-as al naibii, dar aici nu era un zid?”

(Jesus Diaz – Cele patru fugi ale lui Manuel)