“I don’t think it would have all got me quite so down if just once in a while–just once in a while–there was at least some polite little perfunctory implication that knowledge should lead to wisdom, and that if it doesn’t, it’s just a disgusting waste of time! But there never is! You never even hear any hints dropped on a campus that wisdom is supposed to be the goal of knowledge. You hardly ever even hear the word ‘wisdom’ mentioned! Do you want to hear something funny? Do you want to hear something really funny? In almost four years of college–and this is the absolute truth –in almost four years of college, the only time I can remember ever even hearing the expression ‘wise man’ being used was in my freshman year, in Political Science! And you know how it was used? It was used in reference to some nice old poopy elder statesman who’d made a fortune in the stock market and then gone to Washington to be an adviser to President Roosevelt. Honestly, now! Four years of college, almost! I’m not saying that happens to everybody, but I just get so upset when I think about it I could die”

(Franny and Zooey – J.D. Salinger)

Cand nu voi mai fi langa tine, lumea se va cutremura, doctorii din spitale isi vor da demisia si se vor ocupa de altele. Saruturile vor avea acelasi gust totusi, iar Seinfeld va ramane la fel de amuzant, insa lucrurile mari, lucrurile despre care se canta pe fundal la orice film frumos, toate astea se vor ispravi atunci cand banii nostri se vor muta dintr-un sertar comun in portofele proprii.

Cand degetele tale vor alunga alte scame decat cele de pe pulovarul meu, lucrurile vor fi clare chiar si pentru un prost ca mine. Atunci, eu ma voi uita pe vizor pentru ultima oara. Un hot care-mi vrea banii e mai bun decat un hot care-mi vrea inima. In autobuz, babele m-ar intreba “de ce plangi, mama? esti atat de tanar”. Ar plange cu mine si ele saracele, ar uita
de bucuresti si de ultima zi in care au reusit sa vada luna sau stelele in orasul asta fara speranta. Mi-ar alina durerea intre vitan si unirii, iar lacrimile noastre s-ar scurge in sacosele lor de rafie.

Tot ce am invatat s-a stins.
Am invatat sa cant la chitara pe ascuns; ultimul acord din ‘floare de iris’ o sa-l falsez pana mor, pentru ca la concert, la finalul melodiei m-ai luat de mana si mi-ai soptit ca Buzaul e frumos oricum, cu sau fara muzica, cu sau fara magazine, aici vom avea doi baieti si doua fete, iar noi vom creste mari odata cu ei, niciun mijloc de transport in comun nu va vorbi despre lacrimile noastre…

Multa vreme nu m-am apropiat de stilou si de calimara cu cerneala pentru ca stiam ce ar fi urmat. Era ca in bancul cu politistul care stie ca va aluneca atunci cand vede coaja de banana. Nu m-am asezat la birou ca sa scriu, pentru ca despre noi doi si despre lunile friguroase s-au scris deja prea multe. Chiar si eu am exagerat in trecut. Ai fi primit plicul si l-ai fi rupt in doua, dezamagita, spunand cu voce tare “tu nu stii, mai baiatule, ca despre noi si despre lunile friguroase s-au scris deja prea multe?”. Nu as fi putut suporta asta.

Mai mult, furthermore, moreover, plicul alb cu timbru de 2 lei mi-ar fi desconspirat cu totul momentele in care iti scriam. M-ai fi vazut la birou, cu gandurile, ca de obicei, impartite intre degetele tale, sanii tai, mirosul tau. Lumina slaba din camera mi-ar fi proiectat umbra capului pe perete. Mi-ai fi vazut urechile mari, nasul prea gros, barba ciufulita. Dintr-odata nu ma mai iubeai, iar eu intram in panica. Covorul murdar si rece nu m-ar fi impiedicat sa cad in genunchi si sa raman acolo cateva minute. Apoi, saliva de pe spatele timbrului, pasul tot mai mic pana la posta si gata, Mesaj Agonizant Trimis.

Cineva sa-mi faca repede o poza deasupra atlanticului. Sunt singur intr-un avion, ma indrept spre planeta IntrunFelGata. Din cate imi dau seama, sunt mort. Poza mi-ar surprinde fumul roz care ma inconjoara, numit popular ‘spirit’. Nu sunt aici decat pe jumatate, restul din mine e inca jos acum, jucand badminton si altele. Poti sa ma astepti sau poti sa ma urmezi
cu urmatorul vis, cert este ca mi-am luat zborul, iar atunci cand iti iei zborul, lasi balta totul. Procentual, iti apartin inca, pentru cateva zile. Sa-ncerci sa ma prinzi cumva de mana ar insemna sa ne zgariem pe incheieturi, atat de brusc se termina totul.

Cineva sa-mi faca repede o poza cu Sf. Petru. Intalnirea va fi scurta, coada in spatele meu e lunga. Daca ar fi sa trag de timp cateva clipe, as face-o pentru tine, ca un ultim “mi-a parut bine sa te cunosc, sa-ti plang in poala cand si cand”. De sus de-aici te observ, iti vad doar ochii lucind ca doua lentile de ochelari proaspat spalate de ploaie. Nu-mi sta in fire sa ma uit inapoi, whats done is done, dar sa stii, incepand de azi, cand vei visa decolari bruste, adu-ti aminte sa nu te grabesti, ne vom tine de mana din nou, n-avem de ales.

Trei nopti de bezna imi vor ajunge ca sa ma regasesc un pic. Ca sa aflu ca nu orice, vine si pleaca pe lumea asta. Noptile vor fi fara luna si fara stele, nisip va fi mult, valuri de asemenea, iar eu, intr-un proces de curatire de tine.

Dupa toate insa, ma voi furisa inapoi, si-o sa te trezesti din nou in format siamez. Eu voi repeta tot, te voi iubi la fel cum ma iubesti tu, voi citi recenzii culinare odata cu tine,  si asa mai departe. Cu palma stanga ma vei mangaia pe obraz, cu palma dreapta iti voi face racoare in iulie.

daca mi-ai intoarce spatele acum
daca m-ai palmui cu parul
atunci m-as destepta
as afla ca suntem
si prieteni
si iubiti
in februarie am decola
spre barcelona fara frica de avion
fara frica…

_______

www.rocultura.ro

Hai cu mine la pescuit o data pe luna, ca sa inveti sa ai rabdare cu mine. La meciuri n-o sa te retragi in bucatarie ca sa citesti, o sa stii toti jucatorii lui Inter, o sa-l injri pe Chivu. Undita si viermele din carlig ne vor apropia unul de altul ca nicio psiholoaga maritala plictisita. Putem sa spargem seminte pe balta, n-o sa ne arate nimeni cu degetul, n-o sa aparem pe cocalari.com.
Apoi, pentru tine, eu as putea sa stau minute in sir, ca-n reclama de la bergenbier, pe o canapea la Zara. Undita si viermele din carlig, iti spun fato, ne vor salva.

S-a intamplat intr-o vara, la mare. Am cunoscut in vara aia multi oameni.
Eram amandoi pe plaja aspra dintr-o statiune. Eram la cativa metri unul de altul iar eu ma holbam la ea ca un dobitoc. Era creata, fuma tigari de-alea subtirele, avea o chitara langa ea. M-a observat, a stins tigara intr-o scoica umeda si a venit langa mine. La ochiul stang avea cearcane, sau poate era o vanataie mai veche, oricum, era frumoasa. “Stiu sa cant doua melodii. Andrii Popa si Unforgiven. Alege!”. Asa mi-a zis. Avea o chitara nou-nouta, de incepatator; m-am uitat la ea si am zambit, aveam aceeasi privire dobitoaca de mai devreme.

-Aleg Andrii Popa, i-am raspuns. Te aleg pe tine, as fi vrut sa continui, dar deja incepuse sa cante.
Soarele tocmai apunea, era o lumina buna, care ne facea dintii albi si pielea bronzata. La primul acord, nisipul, marea, briza, toate incetara sa mai fie romantice pentru ca ele nu mai existau. Apoi privirea mea facand naveta intre grif si umarul ei incordat. N-am ajutat-o nici macar la refren, cand incetinea ritmul incercand sa ma atraga in jocul melodiei.  De capul lor, palmele transpirate au izbucnit in aplauze la sfarsit. Si-a aprins o noua tigara si a zambit timid, apoi m-a intrebat daca mi-a placut. Urma sa zic ca ‘da’, ca as vrea sa mi-o mai cante odata, apoi Unforgiven, apoi din nou si din nou pana cand isi pierde vocea, iar eu mintile. Se ridica insa si pleca, lasandu-mi 2 tigari, fara sa ma intrebe daca fumez. Fara sa ma lase sa o laud.
Cativa ani mai tarziu, ascult Pheonix la radio si observ: Andrii Popa inca sufera, iar eu aproape ca am uitat refrenul.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Dmm9WvRJixQ&feature=related]

Ce avem intre noi sunt doua maini incrucisate si inmanusate ca de iarna. Acum e octombrie 10, dar eu, profitor de cand ma stiu, am vazut ca oct. si dec. au multe litere in comun, asa ca te-am imbracat gros si te-am dus in oras ca sa te cer de nevasta. Nu e zapada, asa cum planuiam momentul asta in gluma la prima noastra intalnire.
Pana la urma craciunul asta e mai departe decat in orice alt an, vad.  “te pisi pe ea de rabdare, viata e prea scurta ca sa stai la mana lu’ noiembrie si frig” imi spun prietenii pe net. Am prieteni marfa, m-au convins.

Te-am pupat acolo unde
perciunii de fetita
se pupa cu obrazul fardat.
Unii dau pe gat sute de jack pentru curaj
eu sunt mai bun ca ei desigur;
eu te pup la tampla,
ma opresc din tremurat
si zic ce am de zis.
………..

Dar acum zambesti.
m-ai citit
planul B

Rezemat de scaun
astept sa mi se coaguleze binisor sinele.
Ridic o mana,
domnisoara vine
zambeste
intreaba
noteaza
da din cap
zambeste iar
si rosteste:
…jack. o suta. altceva?