S-au scris carti, you see
butoaie de vin s-au baut
si pumni in gura s-au luat.
Gramezi de bani
si lacrimi aiurea irosite
muzica buna de tot
versuri cu roze
cu inimi
cu dor
cu apa sarata in sud-estul tarii.
vreau la plajaaaaaaa !!!
s-au inventat lucruri, you see
sa fie racoare in casa!
frumos sa miroasa la baie!
bere cu gust de cirese!

si acum…campionatul mondial de fotbal feminin under 19 pe eurosport !!!!

-La mine, lucrurile sunt mai complicate de atat. Il iubesc atat de mult. E cu 15 ani mai tanar, iar ochii lui ma topesc. il urasc !
Pe trotuar, in spatele ei, niste oameni fara facultate descarcau peste proaspat. Dumnezeu nu a creat pestele doar ca sa-l transforme in pilde. Pestele uneori e recuzita, iar femeile uneori n-au niciun Dumnezeu.
-Il iubesti zici…
-Omul ala ma doare. Oftez atat de des…
-Il iubesti zici.
-Il iubesc.
Pe cer, norii negri se uneau in forma de viitor.
-Trecutul meu…ma uit la el. Ma pis pe el !! Ma-ntelegi…
Femeia se lasa pe spate si expira fumul unei tigari triste si nesavurate.
(va urma)

Un parc, un apus norocos, un banc cu scotieni, si te-am avut la degetul mic. In timp ce ne faceam poza la muzeul Brukenthal, mi-ai spus ca atunci cand te tin de mana esti mai destepta, mai amuzanta. Ca atunci cand imi pun mana pe umarul tau si-mi trosnesc degetele ca un prost, ai impresia ca ti-ar sta bine si blonda si roscata si oricum. Intr-o zi o sa fugim din capitala Romaniei si o sa ne mutam cu tot cu apusurile noastre la Sibiu, capitala europeana a iubirii.

-Sunt pierduta
Purta un mobil pe post de pandantiv si ochii ii devenisera fantani nesecate.
-Ei, cum pierduta?
-Nu pricep o iota.
-La ce nu pricepi o iota?
-La nicio materie. Nu inteleg nimic din ce se face.
-Pai, la franceza, nu-mi dai impresia asta.
Cu o mana isi pipaia telefonul, iar cu cealalta isi stergea siroaiele de lacrimi.
-Cateodata imi fac asa, o idee, da’ de cele mai multe ori nu pricep o boaba.
Ea statea in picioare, eu, pe scaun.
-Ei, haide, nu e atat de grav sa nu intelegi totul. Nimeni nu le intelege pe toate, sa stii. Nici eu, sa stii, uneori nu inteleg decat pe jumatate din ce zic.
Nu a ras.
-Chestia e sa incerci sa faci cat poti tu de bine, si apoi, mai vezi tu…
Incetase cu plansul, aveam vocea unui doctor care linisteste un ipohondru bolnav de-adevaratelea.
-Si mai ales trebuie sa te gandesti bine la ce vrei sa faci mai departe. Te-ai gandit deja?
Isi trase nasul suspinand.
-Da, am avut o intalnire cu consiliera scolii.
-E cel mai important. Sa fii sigura ca iei cea mai buna decizie.
Si-a suflat nasul cu zgomot. Puteam sa pun pariu ca nu-si dadea seama ca era varza la capitolul bune maniere. Si-a pus pe umar rucsacul greu de parc-ar fi carat pietre de moara.
-Da’ daca vreau sa urmez un liceu teoretic, nu mai trebuie sa caut nimic, poate sa fie oricare.
-Nu, dar daca se intampla sa nu reusesti, trebuie sa fii prevazatoare, si sa ai informatii despre scolile profesionale.
-Da’ nu vreau sa fac profesionala.
-Stiu, dar la o adica…
-Bine, multumesc, dom’ profesor.

(Francois Begaudeau – In Clasa)

Pe o peluza proaspat tunsa, m-am strecurat si te-am speriat. Am zis bau si atat. Ai tresarit, m-ai balacarit, ne-am indragostit. Am ars etapele bine mersi. Oare e mai usor sa iubesti cand esti plecat cu work and travel? Sau poate e mai usor sa-ti pierzi mintea atunci cand muncesti cu masina de tuns iarba decat atunci cand esti intr-un ‘customer care’. Habar n-am. Acolo, zilele treceau prin noi atat de usor…

Lucrurile sunt simple. La fel erau si cand am aterizat. La inceput ne era dor de parinti, apoi ne-am hotarat ca sunt unii oameni pentru care merita sa scrii scrisosri lungi, de mana, despre orice, uneori degeaba. In caz ca te-ai intrebat vreodata, America e pentru toata lumea.

“I don’t think it would have all got me quite so down if just once in a while–just once in a while–there was at least some polite little perfunctory implication that knowledge should lead to wisdom, and that if it doesn’t, it’s just a disgusting waste of time! But there never is! You never even hear any hints dropped on a campus that wisdom is supposed to be the goal of knowledge. You hardly ever even hear the word ‘wisdom’ mentioned! Do you want to hear something funny? Do you want to hear something really funny? In almost four years of college–and this is the absolute truth –in almost four years of college, the only time I can remember ever even hearing the expression ‘wise man’ being used was in my freshman year, in Political Science! And you know how it was used? It was used in reference to some nice old poopy elder statesman who’d made a fortune in the stock market and then gone to Washington to be an adviser to President Roosevelt. Honestly, now! Four years of college, almost! I’m not saying that happens to everybody, but I just get so upset when I think about it I could die”

(Franny and Zooey – J.D. Salinger)

Cand nu voi mai fi langa tine, lumea se va cutremura, doctorii din spitale isi vor da demisia si se vor ocupa de altele. Saruturile vor avea acelasi gust totusi, iar Seinfeld va ramane la fel de amuzant, insa lucrurile mari, lucrurile despre care se canta pe fundal la orice film frumos, toate astea se vor ispravi atunci cand banii nostri se vor muta dintr-un sertar comun in portofele proprii.

Cand degetele tale vor alunga alte scame decat cele de pe pulovarul meu, lucrurile vor fi clare chiar si pentru un prost ca mine. Atunci, eu ma voi uita pe vizor pentru ultima oara. Un hot care-mi vrea banii e mai bun decat un hot care-mi vrea inima. In autobuz, babele m-ar intreba “de ce plangi, mama? esti atat de tanar”. Ar plange cu mine si ele saracele, ar uita
de bucuresti si de ultima zi in care au reusit sa vada luna sau stelele in orasul asta fara speranta. Mi-ar alina durerea intre vitan si unirii, iar lacrimile noastre s-ar scurge in sacosele lor de rafie.

Tot ce am invatat s-a stins.
Am invatat sa cant la chitara pe ascuns; ultimul acord din ‘floare de iris’ o sa-l falsez pana mor, pentru ca la concert, la finalul melodiei m-ai luat de mana si mi-ai soptit ca Buzaul e frumos oricum, cu sau fara muzica, cu sau fara magazine, aici vom avea doi baieti si doua fete, iar noi vom creste mari odata cu ei, niciun mijloc de transport in comun nu va vorbi despre lacrimile noastre…

Multa vreme nu m-am apropiat de stilou si de calimara cu cerneala pentru ca stiam ce ar fi urmat. Era ca in bancul cu politistul care stie ca va aluneca atunci cand vede coaja de banana. Nu m-am asezat la birou ca sa scriu, pentru ca despre noi doi si despre lunile friguroase s-au scris deja prea multe. Chiar si eu am exagerat in trecut. Ai fi primit plicul si l-ai fi rupt in doua, dezamagita, spunand cu voce tare “tu nu stii, mai baiatule, ca despre noi si despre lunile friguroase s-au scris deja prea multe?”. Nu as fi putut suporta asta.

Mai mult, furthermore, moreover, plicul alb cu timbru de 2 lei mi-ar fi desconspirat cu totul momentele in care iti scriam. M-ai fi vazut la birou, cu gandurile, ca de obicei, impartite intre degetele tale, sanii tai, mirosul tau. Lumina slaba din camera mi-ar fi proiectat umbra capului pe perete. Mi-ai fi vazut urechile mari, nasul prea gros, barba ciufulita. Dintr-odata nu ma mai iubeai, iar eu intram in panica. Covorul murdar si rece nu m-ar fi impiedicat sa cad in genunchi si sa raman acolo cateva minute. Apoi, saliva de pe spatele timbrului, pasul tot mai mic pana la posta si gata, Mesaj Agonizant Trimis.