Intrebarea venita din partea halfcourt, din aceasta saptamana a fost “Cand credeti ca o sa ajunga nationala de baschet a Romaniei intr-o finala la Olimpiada?”. Raspunsurile le aveti mai jos. Nu uitati, asteptam intrebarile voastre pe halfcourt@halfcourt.info

Ghitza Muresan: Amicul meu Billy Cristal avea o vorba cand il intrebam daca o sa se maturizeze vreodata: When hell freezes over. Cam atunci o sa jucam noi o finala.

Mircea Cartarescu: Greu de zis. Mingea de baschet e precum femeia, are nevoie de atentie nu numai in timpul “meciului”. Trebuie sa stii s-o atingi, sa te joci cu ea, sa o desmierzi, sa o scoti la aer curat. Abia dupa ce stapaniti impreuna aceste mici delicii conjugale, incerci sa ‘inscrii’.

Sir Alex Ferguson: Enough with this rubbish, mate. Ferguson’s the name, football’s the game. How do you spell ‘basketball’ anyway ?

Irinel Columbeanu: E o idee misto. Misto de tot. Nu conteaza cand o sa se-ntample, numai sa fie undeva misto, unde sa am afaceri legale. Deci nu in Europa, Asia, Africa sau America. Poate in Austria, cica-i un continent misto, cu apa multa. Tu ce zici, Pisi ?

Nicolae Gutza:

O mie de ani de-am trai
Si n-o sa ne putem zari
Intr-o finala, sferturi sau optimi
Dusmanii, slabi ne fac sa fim

Adrian Nastase: Sunt sanse mai mari sa-mi dea numar impar cand imi numar ouale, decat sa accedem pana intr-o finala la baschet.

John McCain: Finala mare este rezervata oamenilor adevarati, celor rezistenti. Numai cei buni ajung pana in ultimul act. Ma rog, cei buni plus Obama.

Nicholas Sarkozy: Mes amis, in 2019 o sa aveti presedentia UE pentru 6 luni. Poate faceti si voi o combinatie sau doua (desi romanii nu se pricep la asa ceva) si poate o puneti de une grand finale la les Jeux Olimpiques. Vorba lui George Arbuste, le president americain : “never say never”.

Barak Obama: Profit de amabilitatea HalfCourt, ca sa-i dau o replica domnului McCain. Hey John, spui ca finala este rezervata celor cu adevarat rezistenti. That’s what your wife said last week when I stopped in Arizona for a couple of hours

_______

www.halfcourt.info

Camelia era cea mai frumoasa fata din grupa. Grupa mare, la camin. Eu aveam 6 ani si eram singurul care o ura. Ochii verzi, parul castaniu si o uniforma care mirosea a sapun de casa. O uram din 3 motive. Primul era ca in prima zi cand m-au dus ai mei la camin si a trebuit sa fac cunostiinta cu toti copiii, ea mi-a spus ca cei mai mici copii din grupa de obicei mor de la mancare, asa ca nu trebuie sa mananc la pranz, odata cu toata lumea. Eu eram printre cei mai mici, asa ca m-am conformat. Trei zile nu am mancat nimic. Spre norocul meu, frica de moarte a fost mai mica decat frica de tovarasa invatatoare cand m-a amenintat ca ma bate daca nu termin in 5 minute ce am in farfurie.
Al doilea motiv: m-a mintit ca atunci cand o musca te bazaie trebuie neaparat s-o omori pentru ca altfel o sa-ti intre in ureche, o sa ajunga in stomac si atunci chiar ca ai pus-o. Fata asta avea ceva cu moartea (prbabil acum face stirile alora de la ora 5), dar si eu eram cam prost, recunosc. Multa vreme am vanat muste ca un tampit si nu am prins niciuna. Pe vremea aia mustele erau si al naibii de rapide.
Motivul cu numarul 3: a intrat peste mine cand faceam pipi. Apoi a spus la toata clasa.

N-am murit de la mancare, mustele nu s-au strecurat in stomacul meu, insa rusinea ca toti copiii au aflat ca uneori trebuie sa fac pipi m-a urmarit multa vreme.

PS: Camelia, daca citesti randurile astea, sa stii ca am si eu o legenda pentru tine: cica daca umbli cu mai multi barbati, risti sa te imbolnavesti. Da’ am auzit ca tu nu crezi in prostiile astea

_______

www.cherrytales.ro

 Te-am vazut maturand, erai perfecta
Am vrut sa te strig, sa te fac atenta
Erai atat de frumoasa cu mopul in mana
Frecai si cantai, erai ca o zana

Minute in sir mi-am conceput un plan
Am zis sa te iau incet, doar nu-s badaran
Intr-un final mi-am luat inima-n dinti:
“Papusa, prestezi bine, hai incoa, te mariti?”

Chipul atunci ti s-a luminat:
“Bai, e bune, sau mananci cacat?”
Iubito-s serios, mi te fac julietã
o sa te plimb in mertzan, nu in sareta

Oh, mi-ai raspuns, cat de mult am sperat
Sa vina un Fat cu iPhone, gelat
Dar stai putin, esti sigur ca-i bine?
Sunt dama de soi, crezi ca te tzine?

Ha!, ti-am raspuns si-am scos din desaga
Un teanc uite-atata de Luciani Blaga
Pai tu crezi ca ma joc, fah printeso?
Hai ca m-ai supi, gata, am sters-o!

Dupa doi ani de zile te-am vazut la Carfur
Aveai parul lins, aratai ca un cur
Si totusi o lacrima mi s-a scurs pe obraz
Caci puteam sa ti-o trag, si zau mi-e necaz.

Parfumat si rumen in obraji, prietenul meu cel mai bun se descalta la intrare si ma anunta solemn ca este indragostit. “De cine?”, i-am replicat scurt si neincrezator. O cheama Florentina, e din Fetesti, si are cele mai frumoase tzatze de pe acest pamant. A scos o poza printata alb-negru la imprimanta lui veche, la care ne scoteam in liceu referatele la istorie. Din ea rasarea o fata inaltuta, blonduta, si aproximativ draguta. In brate tinea o minge de volei, era imbracata grunge. Descrierea succinta facuta de prietenul meu fusese cat se poate de exacta. Ce avea ea acolo te facea sa vrei sa pui mana pe telefon, sa apelezi un numar la intamplare si sa urli “Alo, ba, sunt la Fetesti. Aici raman”

Adela Popescu citea o revista de arhitectura la biroul ei mahon. Nu se pricepe cine stie ce la arhitectura, insa pozele de acolo nu o lasa indiferenta. De altfel, a terminat ASE-ul, iar acum este un soi de actrita. Joaca in filme care se difuzeaza pe un singur canal de televiziune, care nu este HBO.
Bujie, cainele credincios, era langa ea, cu laba bandajata, dupa episodul cu pantalonii mozoliti si aparatul de ras infipt in stil ninja in coapsa sa. De cand fusese ranit, obiceiul cainesc de a se scarpina la orice ora se mai domolise. Il durea cand statea in fund, pe picioarele din spate, iar cand statea tolanit prefera sa se linga repede si apasat, aproape psihotic, in locurile care il mancau. Acum era unul din acele momente, cand tocmai incerca un numar contorsionist ceva mai special. Unul scarbos de altfel. Adela Popescu nu il suferea pe Bujie de cand, in urma cu doi ani, tanarul Bujie ii halise papagalii, in joaca. Coco si Dodo aveau 10, respectiv 12 ani, stiau sa vorbeasca, sa zboare, si sa manance fara sa faca mizerie. Trei capitole la care Bujie era surclasat. Il ura si mai mult pentru ca nu stia sa mearga in lesa, si era prea urat pentru gustul ei. In sinea ei astepta ca Bujie sa moara, ca sa-si poata achizitiona un Labrador negru, la fel ca raposatul Max, pe care sa-l plimbe pe la filmari. Adela nu avea de unde sa stie insa, ca Bujie va trai inca multi ani, in ciuda lipsei de afectiune, si a unui singur fel de mancare de care s-a bucurat din prima si pana in ultima zi de trai cu popestii: paine.

Bujie visa ca alearga, se trezi buimac. Se scarpina de doua-trei ori sub urechea stanga, mai mult din obisnuinta decat de nevoie, apoi lua o gura de apa din castronul pe care scria cu litere de-o schioapa “MAX”. Bujie nu stia sa citeasca asa ca nu-l deranja. Max murise oricum de ani buni. Se propti in picioare, se intinse ca un un resort, apoi casca fara nicio grija, asemeni oricarei lighioane domestice. Amusina cateva clipe pantalonii de pe scaun ai stapanului sau. Miroseau a detergent de lamaie, incepu sa-i linga intre picioare. Procesul dura cateva minute, timp in care se opri o singura data, ca sa bea apa cum se cuvine. Atata alergatura prin somn ii facuse sete. Bujie nu era caine de rasa, insa avea ceva din gena unui schnautzer, sau a unui puli: botul latzos; il facea special si inconfundabil, iar el stia asta. Insa acest unic semn de pedigree avea sa-i produca lui Bujie mari necazuri. Pantalonii in cauza erau noi. Si scumpi.

-MAARSH, JIGODIE !!!! Tuzguramatii de caine !!!

Un schelacait prelung decola din botul sau de schanutzero-puli, in momentul in care aparatul de ras al stapanului ii nimeri laba din stanga-spate. A fost pentru prima si ultima oara cand un membru al familiei Popescu lesina de durere.

va urma…

Dupa meciul de la Constanta, cativa oameni de fotbal din Romania au fost rugati de echipa codru.ro sa raspunda pe scurt la Intrebarea “Ce parere aveti despre meciul Romania-Franta terminat cu scorul de 2 la 2?” Iata raspunsurile lor.

Ladislau Boloni: este o intrebare foarte foarte interesanta, trebuie analizata cu atentie. Sunati-ma peste 3 luni, ma voi linisti, apoi va voi raspunde.

Gica Hagi: E vorba de mentalitate care la jucatorii nostri ne lipseste

Nicolae Dica: A fost un meci bun, nu? Franta e o echipa puternica, nu? Am scos un punct, nu?

Ovidiu Ioanitoaia: Cine sapa groapa altuia, cade singur in ea. Cine se scoala de dimineata departe ajunge. Ce tie nu-ti place altuia nu face.

Victor Ciutacu: Niste tonomate de la A la z, zau. Sa-i ia fratica, alde Piti si sa-i zgaltzie bine de tot, asa nu mai merge.

Gheorghe Stefan: Si daca s-o terminat 2-2, cari-i problema? Adica o fost blat sau she vreti sa spuniti? Vedeti-va domli di treaba cu supozitiili.

Gica Popescu: A jucat Romania? Dracu mai are timp de meciuri cu criza asta financiara.

Radu Moraru: Interesant ce spuneti. Ii avem in direct pe domnii Becali si Columbeanu, dansii va pot spune, evident, mai multe.

Dorinel Munteanu: O sa ne calificam, iar in 2010 daca nu sunt racit sper sa fiu titular meci de meci ca sa nu-mi ies din forma.

Victor Piturca: Am prestat un joc excelent, in ciuda numeroaselor accidentari din lot, impotriva unui adversar de talie mondiala. Este vina jucatorilor ca nu… CHINTA !!! YESSS !!!!!!!!

Claudiu Raducanu: 2 la 2 ? hmm.. face 4 sa moara mama !!!!

Maria Andries: Actionarii din Giulesti trebuie sa inteleaga ca fara investitii, Rapidul va ajunge sa se bucure precum distinsii federali de la fotbal, dupa un 2-2 norocos, rusinos, caraghios. Pai? E frumos, domnu’ Copos?

Ana-Maria Prodan: Blegi au fost ma saracii. Le aratam o tzatza, imediat isi reveneau.

Adrian Georgescu: Jocul in sine al Romaniei arata precum concertele celor de la U2, promovate si dezbatute asiduu pana in ultima clipa, si luate peste picior apoi fara niciun efort de catre cunoscatori. Analogia tine pana cand ajungem la punerea in scena. Ati vazut gazonul de la Constanta?

Vadim Vajeu: N-am apucat sa vad inca meciul. Voi urmari rezumatul putin dupa miezul noptii.

Radu Banciu: La ora meciului faceam socata dupa o reteta de-a bunica-mii. Asa de tare ma interesau respectivii mercenari in galben. Un lucru e cert insa: la cat erau de lesinati saracii, cu siguranta nu erau dopati.

-Flacau, asculta aci, pe tine n-o sa te ia ameteala si nici groaza ca-ti pute gura, o s-o privesti prin ochelari si o sa-i spui tot, ca o stii doar din vedere si un pic dupa parfum, ca migrenele tale n-au nicio treaba cu monitorul luat in ’98 sau cu dioptriile, stii tu…ca ea e responsabila pentru astea, dar vezi si tu cum i-o spui, sa nu se simta vinovata fata. Sa afle de la tine ca aia de la Vama Veche si-au tras videoclipurile dupa ce au vazut pe strada fete ca ea, sa nu fi prost sa-i spui ca are ochii frumosi, ca ochii frumosi nu ies in evidenta la oamenii frumosi, fara cacaturi de-astea. Si stai drept, pentru numele lui Dumnezeu, ca ai 18 ani nu 80 !
-17 jumate..
-Bai, deci ai inteles? Sa nu te-apuci sa-ti ceri scuze ca o retii! O s-o retii, si-o sa-i placa fir-ar a dracului de smecherie….sa dea naiba, au trecut deja 5 luni, ori te duci la ea sa-i zici doua vorbe, ori te spun lu ma-ta ca fumezi, uita-te la mine! Bai, pai io cand eram de varsta ta…la 17 ani eram…
-17 jumate
-Hai lasa…ne-am inteles deci? La cat termini orele maine?
-la 17 jumate
-La 6 esti la mine sa-mi povestesti tot!… 5 luni…Dumnezeule…daca nici buna nu e, te omor cu mana mea, Virgile !