Camelia, demonul celor 7 ani de acasa

Camelia era cea mai frumoasa fata din grupa. Grupa mare, la camin. Eu aveam 6 ani si eram singurul care o ura. Ochii verzi, parul castaniu si o uniforma care mirosea a sapun de casa. O uram din 3 motive. Primul era ca in prima zi cand m-au dus ai mei la camin si a trebuit sa fac cunostiinta cu toti copiii, ea mi-a spus ca cei mai mici copii din grupa de obicei mor de la mancare, asa ca nu trebuie sa mananc la pranz, odata cu toata lumea. Eu eram printre cei mai mici, asa ca m-am conformat. Trei zile nu am mancat nimic. Spre norocul meu, frica de moarte a fost mai mica decat frica de tovarasa invatatoare cand m-a amenintat ca ma bate daca nu termin in 5 minute ce am in farfurie.
Al doilea motiv: m-a mintit ca atunci cand o musca te bazaie trebuie neaparat s-o omori pentru ca altfel o sa-ti intre in ureche, o sa ajunga in stomac si atunci chiar ca ai pus-o. Fata asta avea ceva cu moartea (prbabil acum face stirile alora de la ora 5), dar si eu eram cam prost, recunosc. Multa vreme am vanat muste ca un tampit si nu am prins niciuna. Pe vremea aia mustele erau si al naibii de rapide.
Motivul cu numarul 3: a intrat peste mine cand faceam pipi. Apoi a spus la toata clasa.

N-am murit de la mancare, mustele nu s-au strecurat in stomacul meu, insa rusinea ca toti copiii au aflat ca uneori trebuie sa fac pipi m-a urmarit multa vreme.

PS: Camelia, daca citesti randurile astea, sa stii ca am si eu o legenda pentru tine: cica daca umbli cu mai multi barbati, risti sa te imbolnavesti. Da’ am auzit ca tu nu crezi in prostiile astea ;)

_______

www.cherrytales.ro

01
costiman
November 4th, 2008 9:17 am

am cunoscut si eu o Camelie care avea camara burdusita cu conserve de alea” HAM”.Nu stiam de ce o uram.Acu’ stiu.Mersi, Codrule!!

02
codru
November 4th, 2008 9:19 am

cu placere, de aia sunt aici :)

03
dragos
November 4th, 2008 9:43 am

pe Camelia mea o stii si tu :) ) mersi si eu , mi-a placut

04
codru
November 4th, 2008 9:46 am

dragos,
cameliile astea ar trebui executate de mici, pt ca altfel se transforma in camelii mari, si atunci chiar ca pot pune probleme serioase.

05
dragos
November 4th, 2008 9:55 am

nu stiu ce sa zic , nu am mai vazut-o din liceu … da sunt sigur ca-i merge bine

06
costiman
November 4th, 2008 9:57 am

dama cu camelii o fi pleonasm?

07
codru
November 4th, 2008 10:01 am

costi, nu e pleonasm, e pervers :D

dragos, e aia cu trandafiru ma ? :D

08
dragos
November 4th, 2008 11:13 am

nu ma, ma intimida prea tare ca sa-i ofer un trandafir … era FATA de la A :p

09
codru
November 4th, 2008 3:04 pm

mi am adus aminte, gata :)

10
the judge
November 4th, 2008 4:15 pm

8O

11
the judge
November 4th, 2008 4:16 pm

funny. in sfarsit! wellcome back, Codrule! ;)

12
stelar92
November 4th, 2008 4:21 pm

Bai astia…ia…vedeti…ca pe mama o cheama Camelia: :) )

13
November 4th, 2008 5:36 pm

Camelia….. :-|

14
codru
November 4th, 2008 5:49 pm

judge, e meritul cameliei :)

stelar, am si eu o prietena camelia care a facut ochii cat cepele cand a citit titlul :)

mugur, da da, ea e :)

Leave Your Comment

Name*
Mail*
Website
Comment