Hranea mai intai papagalii, apoi hamsterii, oprindu-se apoi asupra celor doi pui de labrador din colt; urmau pisicile si abia la final, cand zgomotul se mai domolea, se apuca sa dea de mancare preferatilor ei, pestii.
Mangaia cu scarba cateii si o facea numai cand prin preajma se afla patronul, iar pisicile ii faceau pielea gaina la auzul mieunatului lor nenorocit. Milogi se gasesc peste tot, obisnnuia sa-si spuna mai cu seama in weekend. De hamsteri ii era sila din motive evidente, caci este evident ca acestia erau niste soboloani; papapagalii nu lasau pe nimeni sa se concentreze, atat de laudaorsi erau, iar pentru asta se cadea purtata o pica serioasa. Ea avea de invatat si nu e lucru usor sa inveti intr-un pet-shop. Pestii in schimb o linisteau, ii privea zilnic in acvariile lor minunate, cum dadeau din cozile lor multicolore, cum nu se jenau de priviri indiscrete, cum isi dadeau uneori demisia numai atunci cand bagai brusc mana dupa ei, iar ei faceau un demn si alunecos atac de cord, dupa care mureau inainte chiar sa lase in urma un mostenitor.
intr-o zi, cufundata intr-un poet roman modern, uita sa le dea de mancare tuturor. o gramada de suflete hamesite o implorau sa lase volumul din mana, iar unele isi dadura duhul chiar atunci, chiar acolo, intr-un spatiu inchiriat pe o strada curatica din elvetia, unde poti fi concediat si pentru mai putin de atat.

Nu te chinui
scrisul meu in arial
e la fel de oribil
ca si cel
de mana te luam mahmur
ne opream in primul birt
ca sa ne dregem cu
doua sucuri de pere, va rog
aveam timp sa ne gandim aiurea
la cum a luat nastere expresia
‘nici in ruptul capului’
si faceam asta decapitati
cum ar spune hollywoodul
who needs a brains
cand avem tarie
si ne avem pe noi