ma uitam la tanarul turist si nu stiam ce sa i raspund. Imi venea sa i zic “ce cauti ma tu aici?”. Mai si ploua, asa ca l am tras sub o streasina veche de pe Vasile Lascar. In aer plutea un miros de mancare libaneza iar eu nu mancasem niciodata mancare libaneza. Probabil el da, si mai ca l invidiam fara sa stiu cum il cheama.
Bad weather, ei, mate?
Yes, ii zic. Da’ la voi nu i cam asa mereu?, il intreb urmarind absent un aurolac si alaiul sau de caini la fel de aurolaci.
Yes, yes, but it’s never this cold, mate, honestly.
Era intr-adevar frig ca naiba. O dacie papuc era impinsa fara succes de o femeie; barbatul impingea si el de pe partea cu volanul, insa masina abia se clintea. Aurolacul si cainii sai aurolaci se oprira cu totii in dreptul daciei pentru numai o secunda, dupa care aurolacul spuse solemn, dand din cap: “saracii…” si trecu mai departe.
So where’s the nearest pub ? ma ntreaba din nou, numai pe jumatate serios.
E mai incolo, spre stadion, ii zic. Da’ stai asa sa se mai potoleasca ploaia asta. Ce imbecil, frate, imi spun in gand.
Well, I’m off. Thanks, mate.
Omul flegma zgomotos la radacina unui copac uscat si traversa rapid straduta pe care ne aflam. Apoi, ca-ntr-un banc cu Sfantul Petru, ploaia se opri brusc, insa pe bulevardul Stefan cel Mare din Bucuresti, un Passat verde il zbura 2 metri in sus pe primul si ultimul meu amic irlandez.