Deci asa arata o petrecere in Regie. Am iesit pe coridor si am luat o la stanga. Facand cativa pasi, am realizat ca talpile pantofilor mei reuseau sa inchege prietenii scurte, de fractiuni de secunda cu pardoseala lipicioasa a caminului P10. Alcoolul, sucul, cafeaua,  toate deveneau sub pantofii mei coagulantul unui sistem educational de tot rahatul. Si, totusi, eram invidios pe toti studentii aia, asemanatori mie, insa care reuseau sa transforme conditiile vitrege de trai in unele acceptabile. Cu mici exceptii, aveau sa iasa ingineri slabi spre foarte slabi, insa cu multe povesti despre studentie. Ca si mine, probabil. Un economist slab spre foarte slab, cu mari probleme cand venea vorba sa extraga un radical, insa cu multe povesti despre ocaziile in care am ratat din nou si din nou sansa de a iesi un economist bun. Inca nu aveam multe asemenea povesti, insa viitorul mi se arata ingaduitor si-mi facea cu ochiul cu fiecare ocazie. M-am oprit in dreptul unei camere cu usa semideschisa, pe care scria cu carioca verde: “Descalta-ti-va va rugam frumos”. Am zambit la gandul ca cineva (cineva ca mine poate?) ar putea sa propuna o noua materie la Automatica, Electronica, Energetica sau poate in intreaga Universitate Politehnica din Bucuresti, o materie dulce-revolutionara careia sa-i dea numele de Gramatica Limbii Romane si Toate Situatiile de Cacat de Care Ea Te Poate Scuti.

“…nu stiu de ce iti spun asta, dar mie mi-au placut intotdeauna barbatii grasi; ei au renuntat la orice efort inutil, fiindca au avut destula minte ca sa-si dea seama ca, spre deosebire de barbati, femeile nu se indragostesc de frumusetea fizica”

Graham Green – La drum cu matusa-mea

“Ar fi momentul istoric cel mai prost ales pentru a muri. Calatoriile in spatiu, stiinta, intreaga omenire care se trezeste la viata si se intinde. Incepe o noua era. Stiu ca e periculos. Dar este minunat sa fii viu in aceste momente.

Imi iubesc, imi ador epoca.”

John Fowles – Colectionarul

ma uitam la tanarul turist si nu stiam ce sa i raspund. Imi venea sa i zic “ce cauti ma tu aici?”. Mai si ploua, asa ca l am tras sub o streasina veche de pe Vasile Lascar. In aer plutea un miros de mancare libaneza iar eu nu mancasem niciodata mancare libaneza. Probabil el da, si mai ca l invidiam fara sa stiu cum il cheama.
Bad weather, ei, mate?
Yes, ii zic. Da’ la voi nu i cam asa mereu?, il intreb urmarind absent un aurolac si alaiul sau de caini la fel de aurolaci.
Yes, yes, but it’s never this cold, mate, honestly.
Era intr-adevar frig ca naiba. O dacie papuc era impinsa fara succes de o femeie; barbatul impingea si el de pe partea cu volanul, insa masina abia se clintea. Aurolacul si cainii sai aurolaci se oprira cu totii in dreptul daciei pentru numai o secunda, dupa care aurolacul spuse solemn, dand din cap: “saracii…” si trecu mai departe.
So where’s the nearest pub ? ma ntreaba din nou, numai pe jumatate serios.
E mai incolo, spre stadion, ii zic. Da’ stai asa sa se mai potoleasca ploaia asta. Ce imbecil, frate, imi spun in gand.
Well, I’m off. Thanks, mate.
Omul flegma zgomotos la radacina unui copac uscat si traversa rapid straduta pe care ne aflam. Apoi, ca-ntr-un banc cu Sfantul Petru, ploaia se opri brusc, insa pe bulevardul Stefan cel Mare din Bucuresti, un Passat verde il zbura 2 metri in sus pe primul si ultimul meu amic irlandez.