-Sunt pierduta
Purta un mobil pe post de pandantiv si ochii ii devenisera fantani nesecate.
-Ei, cum pierduta?
-Nu pricep o iota.
-La ce nu pricepi o iota?
-La nicio materie. Nu inteleg nimic din ce se face.
-Pai, la franceza, nu-mi dai impresia asta.
Cu o mana isi pipaia telefonul, iar cu cealalta isi stergea siroaiele de lacrimi.
-Cateodata imi fac asa, o idee, da’ de cele mai multe ori nu pricep o boaba.
Ea statea in picioare, eu, pe scaun.
-Ei, haide, nu e atat de grav sa nu intelegi totul. Nimeni nu le intelege pe toate, sa stii. Nici eu, sa stii, uneori nu inteleg decat pe jumatate din ce zic.
Nu a ras.
-Chestia e sa incerci sa faci cat poti tu de bine, si apoi, mai vezi tu…
Incetase cu plansul, aveam vocea unui doctor care linisteste un ipohondru bolnav de-adevaratelea.
-Si mai ales trebuie sa te gandesti bine la ce vrei sa faci mai departe. Te-ai gandit deja?
Isi trase nasul suspinand.
-Da, am avut o intalnire cu consiliera scolii.
-E cel mai important. Sa fii sigura ca iei cea mai buna decizie.
Si-a suflat nasul cu zgomot. Puteam sa pun pariu ca nu-si dadea seama ca era varza la capitolul bune maniere. Si-a pus pe umar rucsacul greu de parc-ar fi carat pietre de moara.
-Da’ daca vreau sa urmez un liceu teoretic, nu mai trebuie sa caut nimic, poate sa fie oricare.
-Nu, dar daca se intampla sa nu reusesti, trebuie sa fii prevazatoare, si sa ai informatii despre scolile profesionale.
-Da’ nu vreau sa fac profesionala.
-Stiu, dar la o adica…
-Bine, multumesc, dom’ profesor.

(Francois Begaudeau – In Clasa)