Dimineata, mirosul de sosete murdare il trezi pe Bujie inca de la ora cinci. Doua perechi uitate pe caloriferul incins peste noapte au fost de ajuns sa-l faca pe Bujie artagos. Daca ar fi putut vorbi englezeste, ar fi deschis usa cu botul si ar fi spus raspicat, sa-l auda toata casa: Don’t fuck with me today ! Din pacate nu stia engleza. Abia intelegea romaneste cand i se spunea sa se dea la o parte. Acum insa era artagos si facea pe el. Stia ca de obicei trebuie sa se lupte dimineata pentru un pic de atentie, ca sa fie lasat sa iasa afara sa faca pipi. Statea la casa. Cei 220 de milioane de receptori de la nivelul nasului, acei feromoni prezenti in saliva, fecale, precum si intr-o glanda situata in regiunea dorsala a cozii nu-l lasau pe Bujie sa uite mirosul oribil de ciorap purtat de om. Era un caine plin de draci cum ar veni. Se hotari sa faca ceva ce nu mai facuse de mult timp. Se hotari sa maraie, eventual sa si latre daca lucrurile se precipitau. Astepta cuminte sa se faca ora 7,40, cand primul membru al familiei se trezea, doamna Popescu. La 7,38 amfitrioana casei pasi pe gresia din bucatarie. Ochii lor (ai ei impaienjeniti, ai lui razbunatori) se intalnira. Bujie se ridica greoi, cu vezica gata sa-i explodeze, insa cu expresia fetzei hotarata. Se apropie de doamna Popescu emotionat dar decis, in timp ce aceasta deschise dulapiorul de deasupra aragazului. Cele doua personaje graira concomitent. Din gatlejul cainelui iesi un mix de marait-schelacait, deloc asa cumsi-l planuise, in timp ce de deasupra aragazului, de pe varfuri, doamna P. se auzi distinct, pana-n Colentina : CARE PI****DA MATII AI BAUT TOATA CAFEAUA ?!??!

(Desi cainii nu transpira ca oamenii, ei pierd din caldura prin intermediul respiratiei sau al gafaitului). Bujie era panicat. Pentru a doua oara in 30 de secunde, privirile personajelor (a ei ucigasa, a lui ingrozita) se intersectara. Bujie pierduse batalia inainte sa inceapa. Dadu un pas inapoi si, resemnat, se aseza in fund, isi ciuli urechile si-si astepta pedeapsa: “SI TU CE TE CRIZEZI MA ASA DE DIMINEATA? JAVRA!”. Un papuc portocaliu din plastic si burete lua directia pantecului sau si nu rata. Bujie o zbughi pe balcon unde pentru urmatoarele 3 ore realiza ca viata in sine e mai importanta decat o repriza efemera de mictiune.