Archive for October, 2008
Aici raman

Parfumat si rumen in obraji, prietenul meu cel mai bun se descalta la intrare si ma anunta solemn ca este indragostit. “De cine?”, i-am replicat scurt si neincrezator. O cheama Florentina, e din Fetesti, si are cele mai frumoase tzatze de pe acest pamant. A scos o poza printata alb-negru la imprimanta lui veche, la care ne scoteam in liceu referatele la istorie. Din ea rasarea o fata inaltuta, blonduta, si aproximativ draguta. In brate tinea o minge de volei, era imbracata grunge. Descrierea succinta facuta de prietenul meu fusese cat se poate de exacta. Ce avea ea acolo te facea sa vrei sa pui mana pe telefon, sa apelezi un numar la intamplare si sa urli “Alo, ba, sunt la Fetesti. Aici raman”

Scrisori din camera de alaturi – Marin Sorescu

Nu pot să scriu decât despre tine,
Cu mâna ta. Este un fel de-a te pastra
Inaintea ochilor, pe imensul cadru de zapada,
Ca un perete pe care schiaza
Gindurile noastre de iarna.
Din fuga trenului ai zarit
Prin nameti un vinator.
A aparut intii pusca intinsa – Tocmai ochea
Un fulg de zapada.
O bubuitura si toata iarna
S-a naruit din cer, ingropindu-l în zapada.
Copacii parca plecasera si ei
Să haituiasca Baraganul
(“Baragan” – loc unde viscoleste,
Asa se traduce, din cumana.
Nu, nu-s cuman, coman,
Dar asa mi-a tradus prietenul turc, Iusuf.)

Iata-ne, asadar pierduti în desertul alb,
Pe care, de fapt, l-ai si provocat.
Ai dorit atita să ninga, stiai ca fenomenul tine
De concentrarea ta… Si te-ai concentrat prea mult!
Acum, nu se mai opreste.
Roseata din obraji coloreaza peisajul. Ai febra?
“Nu, dar vreau să colorez peisajul”.
Foloseste rujul, mai bine.
Tu esti de tinut intr-un castel
Pe-o iarna ca aceasta, cu clopotei la fulgi.
Si eu să vin la tine
Intr-o sanie trasa de cerbi,
Să mă urc în iatac, pe-un turtur imens,
Să urc si să cobor, ca e alunecos,
Si iar să dau să mă catar… si tu să-mi arunci
Niste pinteni.
Să cioplesc sloiul, urcindu-mă
Să-i dau pinteni
Si să apar sus, c-o floare de gheata
In mâna. “Unde e geamul?
Să-ti plantez pe el aceasta
Floare de gheata.”
“O, ador florile de gheata”, să zici,
“Unde-ai gasit-o?” Hai să iesim putin.
“Unde, iar afara? Iar în zapada? Iar în tren?
Iar vagon neincalzit?”

Eu sint un om de interior,
Pentru ca sint numai suflet
Si sufletul e de interior.
Sint un om de budoar, de stat intre perne,
Printre carti, printre rujuri…
Tot ce emana caldura
Si intimitate. Pune-mă la o masa de restaurant
C-o suta de insi în jur,
Care se uita la tine
Si inghet.
N-am ce să-ti spun, parca nu ne mai cunoastem.
Tu îmi citesti inceputul de enervare
Pe freamatul degetelor,
Pe miscarea de la coltul ochilor
Si “Hai să mergem”, zic.
“Unde?”
In castel. Stiu eu unul, dar nu s-ajunge acolo
Decât c-o sanie trasa de cerbi.

Tot în tren sintem? Tot.

Premiera

Buna ziua. Azi 30 octombrie, voi scrie pt prima oara despre blogging, despre ce fac eu cu petecul asta al meu de www. Nu stiu de ce, dar azi ma simt blogger, si nu “mai liric ca o pi*da la atf” (rip from Jimerino, thanks mate!). Incepem cu cateva randuri pe saptamana, sa vedem cum merge treaba, apoi daca prinde la fraieri cititori, mai scriu. Ca mie imi place sa scriu. Shhhtart!

Primul lucru pe care il citesc la un blog este primul post. Primul, primul. Sunt curios cum explica autorul aparitia unui nou blog printre atatea sute de mii. Ce scuza are ? Multi incearca sa se justifice in primul post, insa la mine nu tzine. Trebuie sa intri direct in paine asa cum am facut eu. Blogul meu este cel mai tare! La mine veniti cu ordinul de plata ca sa va am in blogroll.

Real

As vrea ca pentru fiecare minut pe care mi-l faci cadou sa ma lasi sa-ti spun multumesc, apoi sa intram in Real sa cumparam mere si conserve de ton.
Sa ne pupam stand la coada, la casa cu maxim 10 produse, apoi sa asteptam la semafor sa se faca verde; stam aproape, nu ne grabim.
As vrea bani mai multi, o slujba in dolari pentru ca euro o ia razna recursiv, odata cu mine, sa putem sa umbrim podurile din praga in absolut orice sambata cu soare.

articol excelent

…care spune totul multe. scris de tolontan. aici.

Bujie (3) – Bujie nu e vreun papagal

Adela Popescu citea o revista de arhitectura la biroul ei mahon. Nu se pricepe cine stie ce la arhitectura, insa pozele de acolo nu o lasa indiferenta. De altfel, a terminat ASE-ul, iar acum este un soi de actrita. Joaca in filme care se difuzeaza pe un singur canal de televiziune, care nu este HBO.
Bujie, cainele credincios, era langa ea, cu laba bandajata, dupa episodul cu pantalonii mozoliti si aparatul de ras infipt in stil ninja in coapsa sa. De cand fusese ranit, obiceiul cainesc de a se scarpina la orice ora se mai domolise. Il durea cand statea in fund, pe picioarele din spate, iar cand statea tolanit prefera sa se linga repede si apasat, aproape psihotic, in locurile care il mancau. Acum era unul din acele momente, cand tocmai incerca un numar contorsionist ceva mai special. Unul scarbos de altfel. Adela Popescu nu il suferea pe Bujie de cand, in urma cu doi ani, tanarul Bujie ii halise papagalii, in joaca. Coco si Dodo aveau 10, respectiv 12 ani, stiau sa vorbeasca, sa zboare, si sa manance fara sa faca mizerie. Trei capitole la care Bujie era surclasat. Il ura si mai mult pentru ca nu stia sa mearga in lesa, si era prea urat pentru gustul ei. In sinea ei astepta ca Bujie sa moara, ca sa-si poata achizitiona un Labrador negru, la fel ca raposatul Max, pe care sa-l plimbe pe la filmari. Adela nu avea de unde sa stie insa, ca Bujie va trai inca multi ani, in ciuda lipsei de afectiune, si a unui singur fel de mancare de care s-a bucurat din prima si pana in ultima zi de trai cu popestii: paine.

Hai la pescuit

Hai cu mine la pescuit o data pe luna, ca sa inveti sa ai rabdare cu mine. La meciuri n-o sa te retragi in bucatarie ca sa citesti, o sa stii toti jucatorii lui Inter, o sa-l injri pe Chivu. Undita si viermele din carlig ne vor apropia unul de altul ca nicio psiholoaga maritala plictisita. Putem sa spargem seminte pe balta, n-o sa ne arate nimeni cu degetul, n-o sa aparem pe cocalari.com.
Apoi, pentru tine, eu as putea sa stau minute in sir, ca-n reclama de la bergenbier, pe o canapea la Zara. Undita si viermele din carlig, iti spun fato, ne vor salva.

Duminica. Stephen Lynch

My personal favourite, ladies & gents, Stephen Lynch !!!

Vanilla Song: http://www.youtube.com/watch?v=nUpj7aUtVBw

Craig:           http://www.youtube.com/watch?v=pPdFrW076R0&feature=related