Am ajuns in Fribourg la 01:10, asa ca m-am culcat de cum am ajuns, fara macar sa-mi spun rugaciunea sau sa dau smsuri acasa ca am ajuns cu bine. M-am trezit la 6 dimineata; devreme ca naiba, dar am avut doua motive bune. In primul rand din bun-simt. Nu avusesem timp sa ma conversez cu gazda mea in seara precedenta, asa ca am vrut sa petrecem cat mai mult timp impreuna dimineata, nainte sa plecam fiecare pe unde avea treaba. Cand s-a trezit, se afla in toane bune, spre norocul meu:
Cel de-al doiloea motiv a fost chiar organismul meu. Suporter adevarat (dar cam emotiv), el imi brazdeaza pantecul cu o forma usoara de diaree in dimineata oricarui meci de o reala importanta. De-a lungul timpului am invatat sa-l inteleg, si sa nu-i bag pumnul in gura in situatiile astea, dandu-i furazolidon, boabe de orez sau mai stiu eu ce.
Am plecat spre marele meci din marele Zurich pe la 10 si am ajuns la 12 si ceva. In gara, Chivu era cel mai frumos baiat de acolo. Mi-am cumparat un tricou cu Romania si am demarat spre centru.
La iesirea din gara, niste romani pusi pe bere si caterinca strigau in cor “emo emo emo” unui biet elvetian de vreo 18 ani, cu mutra de punker. Bine i-au facut, romanii sunt cei mai tari !!! Cand am facut poza, victima deja imi iesise din raza vizuala, dar slava Domnului, buna-dispozitie din sanul alor nostri, nu.
Mi-am ridicat biletul pe baza vaucerului, pe la ora 12, asa ca aveam circa 5 ore sa vizitez orasul care cica are cel mai ridicat nivel de trai din Europa. Nu e mare lucru de vazut. Buna-stare, banci gri si golden ritrieveri pe toate drumurile. E misto…daca iti place genul asta de viata 
>
M-am asezat pe o bancuta (bancutele sunt rare acolo, nu stiu de ce), mi-am scos din rucsac echipamentul, si am inceput sa ma pregatesc pentru ceea ce avea sa fie una dintre cele mai frumoase zile din viata mea. Dupa o jumatate de ora eram gata de actiune, asa ca am intrat pe stadion. Mai aveam circa 2 ore la dispozitie sa(-mi) fac niscaiva poze.
Mi-am facut fara indoiala si cativa prieteni
Cu 20 de minute inainte sa inceapa meciul, stadionul era aproape plin. Italienii erau cam multi, ce-i drept,
dar si ai nostri erau in mare forma
La ultima faza am tremurat din toate incheieturile. Parca il si auzeam pe Gradinescu: “Hai baieti, una si gata ! Pirlo va bate acest ultim corner, se apropie, centreaza, respinge excelent Cociiis !”
Pe marginea meciului in sine trebuiesc facute cateva precizari, cu riscul de a plicisi: 1. Toni e imens. Era cu un cap mai inalt ca Goian si de doua ori mai lat. 2. Grosso e si el ditamai omul, ceea ce la o extrema vezi foarte rar; totusi e rapid si tehnic. Trebuia sa le zic si p-astea ca sa pot face urmatorul pronostic: Italia bate Franta. Imi pare rau, ne trebuie victorie.