Gandurile mele sunt in format pdf, nimeni nu poate sa le afle decat daca-si instaleaza amicitia mea in pantec, intre sprancene, intre noi trebuie sa existe bere din cand in cand. Acestea sunt cuvintele unui prieten de-al meu. Tot el concluzioneaza: “Deci toti prietenii mei ma imbata ca sa-mi afle disperarea, dar de cele mai multe ori ma dispera cu imbatatul lor”.

Prietenul asta al meu este momentan intre joburi.

Creierul mic imi e dusman de moarte. Acolo imi tin toate amintirile cu relatiile ratate, cu canile sparte prin hypermarketuri, cu animalele de companie moarte sau pierdute sau date uitarii.

Cand ti se ia sange, creierul mic e cel care te ajuta sa nu lesini cu garoul atarnat de mana, ca-n filme. Al meu imi pune piedici. Creierul mic imi e dusman de lesin. Intr-o zi l-am rugat sa uite intr-un fel de ziua in care m-am ratacit prin Buzau in clasa 4-a si-am plans pe o bordura pana seara, dupa telejurnal. Mi-a spus sa stau linistit, ca eram clasa a 2-a. Lucrurile astea se intampla. 

It’s the timing… 

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=klIABH-OCSA]

Pret de un regret si jumatate mi-au venit in minte toate treptele si toate balustradele de care ne-am atins trecator in timpul anului doua mii si ceva, inainte sa ajungem sa invatam pe de rost toate statiile de la metrou. Metrorex se pare ca ne-a schimbat. S-a inchis si statia obor, si tu inca existi, acolo, bine-mersi, intre doua amintiri zdrelite.

Am sa povestesc despre plans retroactiv si despre corijente; despre absente cu duiumul si mers la mare cu personalul de 3 dimineata. Am sa va povestesc despre ce vreti voi, chiar si despre fumatul intr-o baie in care pisoarele au gustat mai mult marlboro decat toate scrumierele in forma de inima din “Junior”. Va avertizez insa ca toate povestile astea vor incepe si se vor sfarsi cu aceeasi propozitie a naibii de trista: “A fost misto atunci”.

Am sa va povestesc cum e sa nu stii nimic la chimie. Niciodata. Cum un simplu chiosc albastru plin cu senvishuri, inseamna locul unde te saluti cu toata lumea; am sa va povestesc despre un parculetz care cand inverzea, in liceul nostru se chiulea. Pur si simplu. 

Am sa va povestesc cum e sa descoperi o formatie care canta “18 ani” atunci cand ai doar 18 ani si ai da orice sa bei pahare de plastic pline, pe plaja, in vama veche. O va zic tot ce stiu, tot ce-mi aduc aminte, tot ce stiu ca n-o sa mai traiesc vreodata. A fost misto atunci.

Intre doua pachete de tigari, pe o bancutza in herastrau, o fata are timp sa se gandeasca si sa simta toata melancolia de pe pamant. Are timp sa-si aduca aminte de primul baiat care i-a cerut prietenia, cu vocea tremuranda, de-a lungul unor secunde ce pareau sa nu se termine niciodata. Cand fetelor li se pretinde prietenia sub un panou de baschet obosit, in curtea scolii, ele au datoria sa accepte pe loc, nu “sa se gandeasca mai bine”. Este de bun-simt sa nu faci vant unui baiat de 11 ani, care risca rusine si esec intr-o clasa de elevi care tocmai a trecut de la invatator la profesori.

Intre doua pachete de tigari, probabil ca ea se gandea la altceva pe bancuta aia, iar eu ca prostu’, dupa un liceu si-o facultate searbada ma gandesc ca si ea se mai gandeste uneori.

Despre visele in care se moare, oamenii povestesc cel mai greu. Se moare mult in lume, si se viseaza si mai mult despre durere, despre visuri facute harcea-parcea, despre zile in care incerci sa te bucuri de un curcubeu-cliseu, dar nu poti, pentru ca privirea ti se impotmoleste in grilajul de la geam. E trist.

Avem prieteni pe care ii notam cu ‘x’ si ‘y’ ani la rand, dar nu le dam valori de frica. Si nu le dam telefon de prosti.

Visele in care se moare le tinem minte cel mai clar. Se plange mult in timpul unui vis cu morti, in caz ca nu stiati; mult si cu un scop precis. Ziua unora incepe cu zambete de usurare ca sunt inca in viata. Nici macar intretinerea nu le umbreste bucuria ca grilajul de fier nu exista de fapt. La fel de adevarat e ca nici cliseul nu-i pe cer.

Atunci, tanarul usor influentabil scoase din sertar o hartie de un milion; afara ningea asa ca se imbraca gros; cobori absent scarile de la etajul 6 pana jos si ii ceru vanzatorului de la chiosc bere de toti banii. Vanzatorul il intreba de care bere vrea din moment exista zeci de marci imbuteliate sub diferite forme si cantitati; atunci, tanarul usor influentabil raspunse ca nu il intereseaza detaliul asta pentru ca el vede berea nu ca pe un brand oarecare pentru care trebuie sa platesca, ci ca pe o forma de inaltare, una de bun-gust, care surclaseaza ca si rezultate orice drog, femeie, suma de bani sau alcool veritabil. Mirat, vanzatorul il intreba pe tanarul usor influentabil cati ani are; acesta ii raspunse ca pentru el anii nu se masoara nicidecum in luni, saptamani sau zile, ci pentru el anii reprezinta acea perioada trista si searbada din existenta unui ins, in care dezamagirile si stresul de zi cu zi starpesc din fasa orice traire umana placuta ce se iveste, si ca anul, luat ca atare, poate fi foarte usor batjocorit si denigrat, batut deci cu propriile arme, atata timp cat omul de rand nu se sfieste sa-si recunoasca viciile, si sa le alimenteze constiincios; berea asadar, continua tanarul usor influentabil, este la fel de nociva ca si cafeaua sau guma de mestecat, cu exceptia faptului ca nici guma si cu siguranta nici cafeaua nu incredinteaza nimanui sentimentul de mila si dezgust admirativ fata de tine, deci o superioritate si un control comparabile ca senzatie cu berea insasi, cu conditia sa fie consumata in cantitati apreciabile, in mod constant.
Vanzatorul asculta o caseta cu abba; era trist.
Tanarul usor influentabil se hotari asupra marcii tuborg: 41 de cutii la 0,5 pe care le aseza cu grija in 6 pungi galbene pe care scria sters, cu rosu, SC Ion & Ion SRL; ningea romantic in acea seara asa ca  se hotari sa mai zaboveasca cateva minute in fata chioscului si a vanzatorului trist, uitandu-se in sus, pandind un fulg de nea, un fulg-cliseu care sa-i contrazica toata teoria de mai sus, un fulg care sa-l mangaie rece si treaz pe pleoape, insa nu pentru ca ar fi avut vreo indoiala in ceea ce priveste berea si darul sau de netagaduit, ci pentru ca se simtea dator sa acorde o sansa, fie ea viruala, nenorocitilor care apelau la curve sau tigari de marihuana pentru un strop de “altfel”. Vanzatorul trist il vazu zgribulit si multumit pe tanarul usor influentabil si il avertiza ca raceala il pandeste, dupa care, stinse lumina in chiosc, puse lacatul si porni pe jos spre casa.
Tanarul usor influentabil avea prieteni multi la care tinea si care la randul lor il apreciau si ii doreau compania pentru ca era sincer si de incredere insa stia foarte bine ca acestia nu puteau sa reprezinte pentru el nimic mai mult decat un mod de a-si petrece timpul atunci cand afara era soare iar el era mai degraba deprimat, pentru ca frigul, vremea mohorata si cartile cu final trist, deci bune, erau aspecte ale vietii pe care le aprecia in mod deosebit. La toate acestea se adaugau cele 41 de cutii de bere care trebuiau sa-i ajunga intreaga saptamana si carora de multe ori trebuia sa le ia apararea precum unor colegi vechi de liceu, fumatori si betivi inca din clasa a 9a, despre care nu se mai stia nimic de ani buni insa care erau luati drept etalon negativ la fiecare reuniune. Se uita la daciile parcate in fatza blocului tanarul usor influentabil va urma…