Colectia mea de metafore incepe sa dea rateuri din pacate. Ma cantaresc zilnic fara sa mai sper nimic, fara sa vreau grame, fara sa le doresc disparitia. Spune-i obisnuinta daca vrei, sau, si mai bine, nu-i spune in niciun fel. Vezi un film bun si gata, stii despre ce-i vorba.

Pe planeta cutare,
(Alegem una fara soare)
Citez din morti.
De-ai stii cat doare!

Norul de deasupra mea, cel argintiu pe care scrie “drum bun” si miroase a flori uscate, ureaza zile bune la gramada, fara sa tina cont de alergii sau juraminte. 

Capitolul 0:

Covorasul luat din primul tau salariu sta cuminte sub mine, gata sa asiste la al doilea final nefericit. Obrazul tau, (pe-atunci caldut inca) probabil i-a facut o impresie puterica, covorasul este acum calit. In minte imi rasar imagini crunte, de fericire, cu tine spunand ca ai uitat sa iei paine, cu mine coborand nervos sa-ti repar greseala.  

Gradele in plus de pe fruntea mea inmuiata in amintiri inecacioase trebuie sa ma lase inconstient din clipa-n clipa. Nerabdare se numeste.

Ghemuita-n cer te voi visa curand
Printre ingeri barfitori, nedemni
Fara aripi printre ei trecand
Si asteptand…
O vorba buna, sau un gand.

Un fulg poet ma trezeste usor, la ora fixa, cu gesturi de mama. Privirea mea de adio e singura care isi face griji. De-ar sti ea ca tot nerabdare se numeste…

Capitoul 1:

Pe norisorul cutare
(Alegem unul fara soare),
Citam din noi
Si stim, va doare…