Am o ureche dreapta care stie sa auda si sa asculte toate murdariile de pe planeta bucuresti, stie sa anticipeze un claxon scarbos cu momente bune(?!) inainte sa se auda de deasupra gropilor. am si o ureche stanga pe care n-o intereseaza decat muzica plina-ochi de instrumente boeme ale anilor 70,  care stie sa faca diferenta dintre un “haidetivarog” si un “Haideti, va rog”. Cand vine vorba de orasul asta, urechile mele tzintuiesc si alunga. Ele sesizeaza oximoroane precum carfur-orhideea si nu reactioneaza in niciun fel. Asta e unul din efectele pe care planeta bucuresti le are asupra ta, ca ureche, spune de multe ori Stanga: te amorteste si alta nu.

Dedic tabloul de mai jos unui prieten care in duminica de fatza pune punct, pentru ca maine la 8 sa o ia de la capat.  You can call him Nicolas.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=pJSM-JJD0cQ]

Magaoaia aia mare de vizavi m-a intristat astazi si in toate zilele in care am avut cursuri in timpul zilei. Rosul ei aprins m-a intristat in timp ce isi primea in partea de sus un al doilea “o” dintr-un “Vodafone” proaspat si stralucitor. La parter, o organizatie studenteasca recruteaza suflete practice, care sa lucreze in elvetii de tip “vis frumos”. N-am nicio sansa, eu habar n-am ce as lua cu mine pe o insula pustie, iar ei vor sa afle asta neaparat. La etajul 1 toate becurile sunt aprinse in miezul zilei. Poate ca ei stiu de incalzirea globala, dar uita ca dupa ce te caci e de bun-simt sa stingi lumina la baie. Etajele superioare promoveaza la geamuri scaune moderne adapostite de haine de costum, iar pe acoperis e coada la sinucideri.

Cand am cursuri seara nu-s probleme.

As vrea sa am un erou preferat, extras cu grija din carti subtzirele, in care sa ma regasesc din cand in cand, in momentele zero ale vietii mele. Un erou neindragostit daca se poate, cu barba, pe care sa-l doara in cur de tot, si care sa nu cunoasca limbi straine. Va sa zica roman. Un asa erou nu exista cu siguranta, asa cum nu exista femeie cu blog misto care sa se uite la mine (eu nici macar n-am banner la blog). O sa inventez un asemenea erou nespectaculos si fara simtul umorului, si o sa-l promovez pe saituri si la radio, si o sa-i pun la bataie intelepciunea de multe ori, cu toti prietenii mei de fatza, prietenii mei in pana de incredere. O sa fim mai puternici. O sa putem da caterinca din nou de muzica fostelor noastre.

Pentru cititoarele mele inconstiente si/sau uituce: mare grija cu ochii! Luati-va vitaminele !

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Z8v__dlPPfo]

Ne inspiram din paginile neupdatate ale editurilor romanesti. Asta am observat. Saiturile astea obosite, care inca mai fac trafic fara sa stie, fara sa-si doreasca, sunt ca noi. Nu mai ascund niciun secret, sunt insasi sinceritatea, intruchipata de coduri precum <a href> si <img src>, dese si la vedere. Galbenul de pe fundal e frumos, dar irelevant.

Eu unul poate ca m-am adaugat benevol pe o lista amara, de foste intamplari de lunga durata.  Poate voi deveni intamplarea cu numarul 13 din viata ta, pentru ca ma simt uneori ca o pagina vecina cu semnul de carte, pagina tocmai citita pe fuga. Tu esti cititorul meu preferat, o Simona Popescu sensibila, inventatoare a copilariilor fericite, a cuvintelor simple, a pledoariilor pentru poezie. 

Si-ntr-o zi, daca avem noroc, o sa facem o greseala in plus, o sa sarim un rand sau doua, semnul de carte se va aseza aiurea intre doua pagini deja citite, si atunci o sa aflam ca suntem tineri: o sa devenim unul pentru celalalt o poveste trecuta, cu soundtrack universal.

Colectia mea de metafore incepe sa dea rateuri din pacate. Ma cantaresc zilnic fara sa mai sper nimic, fara sa vreau grame, fara sa le doresc disparitia. Spune-i obisnuinta daca vrei, sau, si mai bine, nu-i spune in niciun fel. Vezi un film bun si gata, stii despre ce-i vorba.

Pe planeta cutare,
(Alegem una fara soare)
Citez din morti.
De-ai stii cat doare!

Norul de deasupra mea, cel argintiu pe care scrie “drum bun” si miroase a flori uscate, ureaza zile bune la gramada, fara sa tina cont de alergii sau juraminte. 

Capitolul 0:

Covorasul luat din primul tau salariu sta cuminte sub mine, gata sa asiste la al doilea final nefericit. Obrazul tau, (pe-atunci caldut inca) probabil i-a facut o impresie puterica, covorasul este acum calit. In minte imi rasar imagini crunte, de fericire, cu tine spunand ca ai uitat sa iei paine, cu mine coborand nervos sa-ti repar greseala.  

Gradele in plus de pe fruntea mea inmuiata in amintiri inecacioase trebuie sa ma lase inconstient din clipa-n clipa. Nerabdare se numeste.

Ghemuita-n cer te voi visa curand
Printre ingeri barfitori, nedemni
Fara aripi printre ei trecand
Si asteptand…
O vorba buna, sau un gand.

Un fulg poet ma trezeste usor, la ora fixa, cu gesturi de mama. Privirea mea de adio e singura care isi face griji. De-ar sti ea ca tot nerabdare se numeste…

Capitoul 1:

Pe norisorul cutare
(Alegem unul fara soare),
Citam din noi
Si stim, va doare…

Pentru Costi (aka Hercule de la 2A).

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=7oH5SNmUZkc]

Da, am plecat la Barcelona cu nasu’