-Ce urli ma asa? Ce, iti dau tie ceva aia daca urli asa?
Vorbe de mama, pe care le auzi abia a doua zi ca un ecou iubitor; si Gica mai scoate un fault.

Un “bine ai venit” clatinat, dat unei dimineti ce anunta tot farmecul de pe lume, toate mirosurile copilariei, toate prieteniile neglijate. Milioane sub dominatia a 11. O seara ca o viata, dar cu destinatie deturnata: aici ragusim, nu murim.

Copertile caietelor de dictando sunt strivite de echipe probabile in stilou si pix. E o salata violeta si densa acolo la sfarsitul caietului de istorie, o bucurie care te vibreaza mecanic spre clipa asteptata, ca un tren vechi defiland printr-un camp de maci, camp-stavilar-de-respiratii. 

Un gand optimist imi rasuceste buzele a zambet: poate dam 3 goluri repede si gata emotii, gata arbitru neatent, gata somn in noaptea asta.

-Gata-gata sa crezi si tu, imi sopteste macabru inima si-si reia palpitatiile odata la 5 minute.  Suntem o natie de microbisti rezistenti daca facem fatza la asa presiune, mi-am spus mandru in gand.

Clipa a venit in tromba si a pus frana in dreptul familiei mele, a apartamentului meu de la parter, a televizorului Goldstar si a postului public de televiziune. Astia ai nostri in galben ii bat pe astia ai lor in dungi albe si albastre. Un atacant care astazi vorbeste frumos si un stangaci de soi l-au trimis acasa pe Maradona. O NEBUNIEEE !!!
-Mai incet mai copile ca te-aud vecinii!
Un pumn in masa discret, matur, de nemultumire; si Mutu mai scoate un fault.