Deci asa arata o petrecere in Regie. Am iesit pe coridor si am luat o la stanga. Facand cativa pasi, am realizat ca talpile pantofilor mei reuseau sa inchege prietenii scurte, de fractiuni de secunda cu pardoseala lipicioasa a caminului P10. Alcoolul, sucul, cafeaua, toate deveneau sub pantofii mei coagulantul unui sistem educational de tot rahatul. Si, totusi, eram invidios pe toti studentii aia, asemanatori mie, insa care reuseau sa transforme conditiile vitrege de trai in unele acceptabile. Cu mici exceptii, aveau sa iasa ingineri slabi spre foarte slabi, insa cu multe povesti despre studentie. Ca si mine, probabil. Un economist slab spre foarte slab, cu mari probleme cand venea vorba sa extraga un radical, insa cu multe povesti despre ocaziile in care am ratat din nou si din nou sansa de a iesi un economist bun. Inca nu aveam multe asemenea povesti, insa viitorul mi se arata ingaduitor si-mi facea cu ochiul cu fiecare ocazie. M-am oprit in dreptul unei camere cu usa semideschisa, pe care scria cu carioca verde: “Descalta-ti-va va rugam frumos”. Am zambit la gandul ca cineva (cineva ca mine poate?) ar putea sa propuna o noua materie la Automatica, Electronica, Energetica sau poate in intreaga Universitate Politehnica din Bucuresti, o materie dulce-revolutionara careia sa-i dea numele de Gramatica Limbii Romane si Toate Situatiile de Cacat de Care Ea Te Poate Scuti.
“…nu stiu de ce iti spun asta, dar mie mi-au placut intotdeauna barbatii grasi; ei au renuntat la orice efort inutil, fiindca au avut destula minte ca sa-si dea seama ca, spre deosebire de barbati, femeile nu se indragostesc de frumusetea fizica”
Graham Green – La drum cu matusa-mea
“Ar fi momentul istoric cel mai prost ales pentru a muri. Calatoriile in spatiu, stiinta, intreaga omenire care se trezeste la viata si se intinde. Incepe o noua era. Stiu ca e periculos. Dar este minunat sa fii viu in aceste momente.
Imi iubesc, imi ador epoca.”
John Fowles – Colectionarul
ma uitam la tanarul turist si nu stiam ce sa i raspund. Imi venea sa i zic “ce cauti ma tu aici?”. Mai si ploua, asa ca l am tras sub o streasina veche de pe Vasile Lascar. In aer plutea un miros de mancare libaneza iar eu nu mancasem niciodata mancare libaneza. Probabil el da, si mai ca l invidiam fara sa stiu cum il cheama.
Bad weather, ei, mate?
Yes, ii zic. Da’ la voi nu i cam asa mereu?, il intreb urmarind absent un aurolac si alaiul sau de caini la fel de aurolaci.
Yes, yes, but it’s never this cold, mate, honestly.
Era intr-adevar frig ca naiba. O dacie papuc era impinsa fara succes de o femeie; barbatul impingea si el de pe partea cu volanul, insa masina abia se clintea. Aurolacul si cainii sai aurolaci se oprira cu totii in dreptul daciei pentru numai o secunda, dupa care aurolacul spuse solemn, dand din cap: “saracii…” si trecu mai departe.
So where’s the nearest pub ? ma ntreaba din nou, numai pe jumatate serios.
E mai incolo, spre stadion, ii zic. Da’ stai asa sa se mai potoleasca ploaia asta. Ce imbecil, frate, imi spun in gand.
Well, I’m off. Thanks, mate.
Omul flegma zgomotos la radacina unui copac uscat si traversa rapid straduta pe care ne aflam. Apoi, ca-ntr-un banc cu Sfantul Petru, ploaia se opri brusc, insa pe bulevardul Stefan cel Mare din Bucuresti, un Passat verde il zbura 2 metri in sus pe primul si ultimul meu amic irlandez.
da, intr-o vreme
esarfele erau cadouri perfecte
acum se lucreaza altfel
asta pentru ca i prea mult aur
printre noi
prea mult metal pretios
de culoarea pisatului
e prea mult ca sa nu ne sensibilizeze
eu ma uit in interiorul aurului
sa fiu sigur ca i original
ca nu i tinichea
ma uit dupa gravura aia nenorocita
si o pipai
trebuie sa fie acolo
ca pecetea care se vede cu ochiul liber
daca mi intorc carnea pe dos
pecetea pusa de vreun soul-mate
care te-a lasat in liceu
s-o atingi pe gat si pe piept
si apoi poate mai jos
in sufletul ei
obisnuit sa tremure la teze
si nu la mangaieri
ma uit dupa gravura aia nenorocita
(daca ma vezi, razi)
si o pipai
o gasesc
si mi amintesc
ca pana nu demult
nu faceam dacat sa mi imaginez
cum ii sta cu esarfa aia la gat
O poezie scrisa in cam aceeasi perioada, intre chimie si biologie, la sfarsitul caietului de istorie.
blink once
if your heart is pounding
when my fingertips
beg for attention
blink twice if you ever heard
of a dying man
pretending to be without ache
just so he can use his
fingertips for a second
adaugire dupa cateva saptamani:
or maybe
you could just
stop rolling your eyes for a moment
that would be fucking great!
O poezie mai veche, scrisa la terminarea liceului, pe vremea cand cartierul Micro 14 din Buzau era doar o zona in care te temeai de tigani, si nu un loc unde se ingroapa oameni alesi.
Most stare in the mirror
in the morning
wishing
they could turn back time a bit
playing again frisbee a bit
laughing a bit
at their virgin selves
anyway
I know this
because I miss
my 2nd grade teacher